Două firme din București și una din Timișoara au fost amendate de Consiliul Concurenţei pentru trucarea a zeci de licitații pentru servicii de arhivare.
Cityplan Studio SRL din Timișoara și companiile All Businesses Management SRL și Enterprise Software Development SRL, ambele din capitală, au primit sancțiuni totale de 1,36 milioane de lei. Consiliul Concurenței susține că au trucat licitații publice organizate de Agenţia Naţională de Cadastru și Publicitate Imobiliară şi anumite Oficii de Cadastru și Publicitate Imobiliară aflate în subordinea sa.
„Autoritatea de concurență a constatat, în urma unei investigații, că cele trei companii au participat cu oferte trucate la 27 de proceduri de achiziție publică având ca obiect atribuirea contractelor de servicii de arhivare digitală și arhivare fizică a documentelor aflate în arhiva proprie, în perioada 2018 – 2020”, transmite Consiliul Concurenței.
Cele trei firme și-au coordonat politicile comerciale, în vederea împărțirii procedurilor de achiziție publică, inclusiv printr-un schimb de informaţii sensibile din punct de vedere concurenţial. Practic, companiile depuneau oferte în diverse forme de participare (în asociere, individual, subcontractant/terț susținător) fără a se suprapune între ele. Firma Cityplan Studio SRL din Timișoara a primit o amendă de 30.000 de lei.
„Cele trei companii nu s-au concurat în cadrul licitațiilor publice organizate de Agenţia Naţională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, scopul fiind de a-și maximiza șansele de câștig la un număr cât mai mare de proceduri și, implicit, de a-și majora profiturile. Mai mult, concurența dintre ele a fost înlocuită cu o formă de colaborare”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
De asemenea, pentru asigurarea unei concurențe reale în procesul de achiziție publică, Consiliul Concurenței recomandă Agenţiei Naţionale de Cadastru și Publicitate Imobiliară să formuleze cerințele într-o manieră care să stimuleze participarea la proceduri a unui număr cât mai mare mare de operatori care să se poată concura prin intermediul prețului ofertat și nu doar prin caracteristicile tehnice ale echipamentelor oferite.