Zeci de labe de urs, înghesuite de Ghiorghioni pe hârtie ca să aibă-n farfurie! Pentru Frunzăverde şi PS Lucian!

Fostul preşedinte al Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Caraş-Severin şi al Asociaţiei Club de Vânătoare Iezerul Bucovii, Ionesie Ghiorghioni, nu i-ar fi putut aştepta pe Sorin Frunzăverde şi pe PS Lucian cu labe de urs, dacă un urs nu ar fi fost împuşcat! Logic? Logic!

Nu punem la îndoială măiestria în ale artei culinare a artiştilor Ioan Cojocaru şi Nicolae Vlădulescu, care au gătit laba de urs procurată de Ghiorghioni şi devenită obiect de studiu pentru procurorii anticorupţie, în materialul de urmărire penală care a stat la baza condamnării lui Frunzăverde şi Ghiorghioni. Azi, la un an şi opt luni distanţă de la acel festin, au apărut elemente noi, care ne obligă să punem câteva întrebări: a fost împuşcat legal ursul păcălit de Ghiorghioni? Dacă nu, atunci, cei care s-au înfruptat din laba animalului, au beneficiat de uzufructul unei infracţiuni? Dacă da, ştiau ei la acea oră că ursul fusese sacrificat în mod ilegal sau, ca de obicei, în cazul infracţiunilor comise de apropiaţii lui Frunzăverde, acestuia nu-i poate mirosi gura, că nu serveşte usturoi?

Legitimarea vânătorii, nu conservarea speciei!

Până să ajungem la ziua de azi, să ne întoarcem cu vreo 50 de ani înapoi. WWF este o organizaţie internaţională care a luat fiinţă în 1961, pe un principiu enunţat de Sir Peter Scott: „Nu putem salva tot ce ne-am dori; dar, dacă ne implicăm, cu siguranţă vom reuşi să salvăm mult mai mult decât dacă am renunţa”. Mai multe personalităţi de la acea vreme au semnat un document cunoscut sub numele Manifestul Morges, care a pus bazele unei organizaţii devenite, în timp, cea mai mare organizaţie de conservare a naturii: World Wide Fund for Nature. Acum are 5 milioane de susţinători în toată lumea şi o reţea activă în peste 100 de ţări. În România, WWF operează din anul 2006 şi urmăreşte, în principal, protejarea mediului sălbatic: arii protejate, Delta Dunării, pădurile din Munţii Carpaţi, sturioni, urşi bruni… Urmare a campaniei „Salvaţi pădurile virgine!“, iniţiată în 2011, o petiţie pentru protejarea integrală a acestor păduri a strâns peste 100.000 de semnături şi s-a concretizat, în 2012, în crearea cadrului legal ce stabileşte criteriile de identificare a pădurilor virgine şi care conferă pădurilor virgine identificate statutul de păduri strict protejate.

În ultimul timp, WWF-România şi-a îndreptat mai mult atenţia şi înspre protecţia populaţiei de urs brun. Studiul făcut de organizaţie pe această temă s-a finalizat în anul 2016, iar concluziile au fost făcute publice în luna iulie. „Populaţia de urs brun din România este nerealist de mare în recensămintele oficiale, conform datelor analizate recent de cercetători din domeniul academic şi al conservării naturii“, subliniază reprezentanţii WWF-România. Astfel, s-a constatat existenţa unui „management orientat mai degrabă către legitimarea vânătorii decât către conservarea pe termen lung a speciei, care, teoretic, este strict protejată la nivel naţional şi european prin Directiva Habitate“.

La numărat de urşi, în Caraş-Severin

Din 2014, WWF-România participă la evaluările faunei sălbatice din sud-vestul ţării, realizate de fondurile cinegetice şi reprezentanţi ai ariilor naturale protejate din această regiune, care se întind pe patru judeţe: Caraş-Severin, Hunedoara, Mehedinţi, Gorj. „Banatul Montan este regiunea unde urşii se numără de câte două sau trei ori, concluzionează WWF. Fonduri de vânătoare învecinate, în care ursul brun este prezent, raportează, fiecare, acelaşi număr de indivizi, de obicei un număr care depăşeşte de două-trei ori limitele biologice şi ecologice ale speciei, dar şi nivelul optim pentru o zonă. Gestionarii fondurilor de vânătoare recunosc faptul că animalele nu sunt toate pe fiecare dintre fondurile de care se ocupă şi că există astfel probabilitatea să fie numărate de mai multe ori. Banatul Montan este astfel regiunea unde urşii stau înghesuiţi, dar doar pe hârtie”.

Studiile de specialitate estimează un „home range” (un areal) necesar de minim 50-270 km2 (5.000-27.000 ha) unui urs brun în Carpaţi. În urma acestor constatări, WWF a purtat discuţii cu autorităţile publice din Caraş-Severin, care au dus la ajustarea cifrelor nu doar pentru urşi, ci şi pentru pisici sălbatice, lupi şi râşi. „În 2016, populaţia de urs a fost redusă cu 22%, cea de lup, cu 7%, cea de râs şi pisică sălbatică, cu 22%. Mai exact, fondul Băuţar-Bucova a redus numărul urşilor de la 19 la 11, Armeniş – de la 9 la 4, Berzasca – de la 5 la 1, Eftimie Murgu – de la 5 la 3. Totuşi, în cazul urşilor, datele încă depăşesc nivelul optim“, se mai spune în studiul WWF.

După cum constatăm, deşi se vorbeşte despre o reducere a populaţiei de urs, în medie, cu 22%, reducerile punctuale sunt mult mai mari: 42% la fondul Băuţar-Bucova, 55% la Armeniş, 80% în zona Berzasca, 40% la Eftimie Murgu. Rezultă că, urmare a intervenţiei organizaţiei WWF, populaţia estimată de urs brun nu a scăzut doar din cauza vânătorilor, ci şi a ajustării spre normalitate a unor cifre premeditat umflate în anii trecuţi! A ajustării spre şi, foarte probabil, nicidecum la normalitate!

În Caraş-Severin, cele mai mari efective de urşi apar a fi în acte în fondul cinegetic Băuţar-Bucova. Cine ar putea avea interesul ca populaţia de urs brun din zonă să pară foarte mare, pentru a se putea primi permisiunea vânării cât mai multor capete? Administratorul fondului, care încasează între 4.000 şi 15.000 de euro/exemplar şi care, astfel, ar avea acces şi la una-două sau mai multe labe de urs/exemplar, pentru invitaţi de seamă precum Sorin Frunzăverde sau episcopul Lucian Mic.

Contract cu ministerul: Ghiorghioni, paznic la urşi!

La data de 12.07.2011, între „Ministerul Mediului şi Pădurilor, prin Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Timişoara (…), denumit în continuare administrator” şi „Asociaţia Club de Vânătoare Iezerul Bucovii, cu sediul în sat. Bucova, com. Băuţar, nr.67A, Judetul Caraş-Severin, (…) prin reprezentanţii săi legali, Ghiorghioni Ionesie, având funcţia de preşedinte, denumit în continuare gestionar”, a fost semnat Contractul nr. 4236/2011 de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic nr.17, Băuţar-Bucova. Spicuim din document: „Obiectul contractului (…) Art. 3. – (1) Administratorul atribuie, în condiţiile stabilite prin prezentul contract, gestiunea faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. 17, denumit Băuţar-Bucova, situat în Judeţul Caraş-Severin, în suprafaţă de 11.092 ha, având limitele marcate şi descrise în fişa fondului cinegetic anexată, (…) gestionarului, care se obligă să respecte toate clauzele înscrise în acesta. (2) Dreptul de a gestiona fauna cinegetică de pe acest fond cinegetic aparţine exclusiv gestionarului şi nu poate fi închiriat, cedat sau înstrăinat în tot sau în parte. (3) Prezentul contract asigură gestionarului dreptul de a vâna, captura şi valorifica în fiecare an cotele de recoltă aprobate şi de a folosi pentru vânătoare, în condiţiile legii, terenurile ce sunt cuprinse în fondul cinegetic. Art. 4. – (1) Suprafeţele cuprinse în interiorul fondului cinegetic şi structura acestora pe destinaţii, folosinţe şi proprietăţi, precum şi efectivele de faună cinegetică stabilite prin lucrarea de evaluare a acestora din primăvara anului 2011 sunt cele pe care gestionarul le primeşte în folosinţă, odată cu preluarea fondului cinegetic, de la Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Caraş-Severin“. Deci, în iulie 2011, gestionarea fondului cinegetic Băuţar-Bucova a fost cedată Asociaţiei Club de Vânătoare Iezerul Bucovii, al cărui preşedinte era Ghiorghioni. Care mai era şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, dar şi preşedinte al AJVPS Caraş-Severin. Încheiat pe 10 ani, până la 11.07.2021, contractul prevede că „gestionarul va plăti, anual, un tarif de gestionare de 5704,2 euro”, din care 4620,4 euro proprietarilor terenurilor incluse în fondurile cinegetice.

La „Obligaţiile şi responsabilităţile părţilor (…) Art. 7. – Gestionarul trebuie (3) Să respecte toate reglementarile legale referitoare la gestionarea fondului cinegetic şi a vânatului, la autorizarea, organizarea şi practicarea vânătorii, la restrângerea sau extinderea perioadelor de vânătoare, la cotele anuale de recoltă, comunicate de administrator. (10) Să asigure şi să organizeze anual evaluarea efectivelor de faună cinegetică conform reglementarilor emise de administrator”.

Fondul cinegetic nr. 17 Băuţar-Bucova are, aşadar, 11.092 hectare şi raporta, la verificarea efectuată de WWF, un efectiv de 19 urşi bruni. Arealul optim necesar unui urs oscilând între 5.000 şi 27.000 hectare, însemna că în pădurile gestionate de Ghiorghioni ar fi putut vieţui 1 sau maximum 2, hai 3 urşi, înghesuiţi! Raportând 19 capete, evident că Asociaţia Club de Vânătoare Iezerul Bucovii primea o cotă anuală uriaşă de recoltă! Deci de drept de a-i împuşca! Situaţia nu s-a schimbat prea mult nici în prezent, după cum bine susţin reprezentanţii WWF, când în acte numărul urşilor a fost redus la 11.

Cu cât e mai veche metodologia, cu-atât mai proaspăt e vânatul!

Concluziile studiului WWF sunt sugestive: „Deciziile de management al populaţiilor de animale sălbatice sunt influenţate mai degrabă de profitabilitatea activităţii de vânătoare, decât de protejarea speciilor, deşi ursul, râsul şi lupul sunt specii strict protejate la nivel naţional şi european prin Directiva Habitate (Natura 2000). Pare că evaluările actuale sunt realizate cu scopul de a stabili cote colective de vânătoare şi de a le justifica faţă de autorităţile europene. Unde evaluările sunt totuşi ajustate, se întâmplă datorită unor eforturi de negociere făcute de organizațiile de conservare, şi nu în urma unor evaluări corecte în teren sau, ideal, în urma corectării metodologiei de numărare însăşi, care este învechită şi generatoare de erori”.

Pentru ca abuzurile făcute de actualii administratori şi gestionari ai fondurilor cinegetice să nu mai poată fi comise, WWF propune soluţii concrete, în concordanţă cu practica europeană.

„În România, metodologia actuală de evaluare este tratată ca procedură administrativă, fără bază ştiinţifică. Metodologia se bazează în principal pe contorizarea urmelor animalelor de pe raza unui fond cinegetic şi nu la nivel regional. Acest sistem a fost aplicat începând cu mijlocul secolului trecut, însă în timp a suferit alterări, explică specialiştii WWF. În prezent, fondurile de vânătoare utilizează practici diferite de cele originale, ce ignoră caracteristicile biologice şi ecologice ale speciei. Procesul pare a fi o simplă procedură administrativă de a completa hârtii, fără vreo bază ştiinţifică. UE acceptă vânătoarea ca metodă de eliminare a urşilor-problemă, prin derogări speciale, şi de control a populaţiei şi acest lucru este în regulă atâta timp cât se bazează pe date corecte. Cel mai important este să se treacă de la o metodologie aplicată la nivel de fond cinegetic la una care să permită numărarea la nivel regional şi pe o perioadă îndelungată, pentru a acoperi toate sezoanele, încorporând variabilele de la nivel de habitat şi folosind în mod ideal şi date ADN. În plus, procesul de evaluare a populaţiilor trebuie să fie mai transparent, calitatea datelor trebuie verificată de organizaţii independente ca parte a procesului decizional, iar datele să fie mai uşor de accesat de către publicul larg şi experţii din domeniu”.

Că când ţi-e poftă, mănânci!

Dacă aţi avut răbdare şi aţi reuşit să citiţi textul acesta până aici, meritaţi să vă oferim şi o încheiere ceva mai aplicată pădurilor noastre pline de uscături, dar nu lipsite de îmbuibaţi. Am înţeles cu toţii că, în România, nu speciile rare care ar trebui protejate beneficiază în final de protecţie, ci primează interesul imediat al preşedinţilor asociaţiilor de vânători. Cărora li se lasă deschise portiţe în legislaţie pentru a face raportări fictive, numai şi numai în interesul lor şi al şefilor politici sau eparhiali ai acestora. Dacă urşii răpuşi în Caraş-Severin au fost şi sunt vânaţi, totuşi, după legile româneşti, dar nu şi după acelea europene, oare ce părere au paneuropeanul Sorin Frunzăverde şi preamilostivul episcop Lucian Mic? Că nu le stau lor în gât oasele de urs – ştim. Dar să-şi îndese-n farfurii laba de urs brun, riscând să facă-mprăştiat pe Directiva Habitate… de-aşa ceva nu-i crede(a)m în stare!

• Tweet
• Pin It