Zeci de infracțiuni în școli, anul acesta. Polițiștii din Timiș avertizează că trendul este unul ascendent

silhouette 5273066 1280

Un număr de 74 de infracțiuni au fost raportate de polițiștii timișeni în școlile din județ, în ultimul an. Cele mai multe, la unitățile de învățământ din orașe. În majoritatea cazurilor, infracțiunile sunt comise de elevi și vizează colegi de-ai lor. Trendul este unul ascendent, avertizează inspectorul șef al IPJ Timiș. 

De siguranța elevilor și a dascălilor se ocupă atât polițiștii, cât și jandarmii. Prin Biroul de siguranță școlară, IPJ Timiș a raportat 74 de infracțiuni comise în școli, în ultimul an. Cele mai multe incidente sunt conflicte instantanee, declanșate de elevi.

„În cursul anului școlar 2021-2022 au fost sesizate 74 de infracțiuni. Trendul este unul ascendent. Din cele 74, 57 au fost înregistrate în mediul urban și 17 în mediul rural. Majoritatea victimelor dar și a autorilor de fapte penale sesizate o reprezintă elevii. La cele 74 de fapte au participat 83 de autori. Din totalul acestora, 64 au fost elevi, 4 cadre didactice și 15 – alte categorii de autor. În ce privește victimele – 63 de elevi, 3 profesori și 6 – alte categorii de persoane. Aceste fapte, în general, sunt loviri și alte violențe și furturi, nu cu prejudicii foarte mari și cu pericol foarte mare sau cu un impact mediatic deosebit.”, a declarat Alin Petecel, inspector șef IPJ Timiș, în cadrul Colegiului prefectural.

Și jandarmii au constatat o serie de nereguli în școli. Ei au dat amenzi atât pentru fumat în spațiile închise, dar și pentru faptul că unii copii s-a apropiat de unitățile de învățământ cu câini periculoși. În total, jandarmii au dat 42 de sancțiuni contravenționale în valoare de 6.000 lei.

„Au fost depistați elevi care încă fumează în interiorul acestor instituții și au fost sancționați, precum și la Legea 55/2020 cu privire la câinii periculoși. Au venit cu diferiți câini în apropierea acestor unități de învățământ preuniversitar. Incidentele au fost gestionate în mod corespunzător de conducerile instituțiilor școlare, aducându-le în atenție, faptul că, pe de o parte, conducerea școlilor răspunde pentru siguranța elevilor. (…) În ultima perioadă noi am constatat câteva fapte, în flagrant, de deținere a unor substanțe interzise de către tineri, inclusiv de elevi, în zonele publice. Și ne-am propus să acționăm mai mult pe această linie și cu ocazia adunărilor și manifestațiilor cu public numeros unde participă și tinerii.”, a spus Nicolae Slev, inspector șef IJJ Timiș.

În privința verificărilor făcute de pompieri, în județ nu s-au făcut progrese în ce privește autorizațiile pentru securitatea la incendiu.

„La nivelul județului Timiș sunt 98 de clădiri care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu. Din acestea, 80 au fost verificate până în acest moment, fiind constatate 143 de nereguli. Au fost aplicate 4 amenzi în cuantum de 10.500 lei și 49 de avertismente. Vom continua pentru că nu avem un progres în ceea ce înseamnă intrarea în legalitate, respectarea legislației în domeniul securității la incendiu. Avem 3 ofițeri care se ocupă și care pot oferi gratuit această asistență tehnică de specialitate. Sperăm să avem până la sfârșitul anului un progres, să reducem din numărul unităților de învățământ care funcționează fără această autorizație.”, a declarat și Lucian Mihoc, șeful ISU Timiș.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/