Zeci de garaje din Timișoara, demolate

garaje in zona lipovei din timisoara

Aproape 70 de garaje vechi, aflate în zona Lipovei, vor fi demolate de Primăria Timișoara cu scopul amenajării de noi locuri de parcare.

Primăria Timișoara anunță că transmite, în aceste zile, notificări către deținătorii a 68 de garaje de pe strada Sfinții Apostoli Petru și Pavel, în spatele blocurilor B115-B118 și B122-B125. De la data luării la cunoștință, deținătorii garajelor au la dispoziție 30 de zile pentru a demola construcțiile provizorii în regie proprie. În cazul în care, după 30 de zile, nu au efectuat lucrarea de demolare, aceasta va fi realizată de către municipalitate, iar cheltuiala va fi recuperată de la beneficiarul contractului de închiriere.

Continuăm cu demolarea garajelor pline de vechituri, care ocupă domeniul public, și amenajăm locuri de parcare, dar și spații verzi, în jur de 80-90, pe strada Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Pentru zona Lipovei, unde avem deja 150 de noi locuri de parcare pe locul fostelor garaje, lucrăm la clarificarea situației juridice și de patrimoniu pentru alte zeci de garaje, ca să ajungem la un cartier liber de aceste construcții vechi. Urmează notificări și pentru deținătorii de garaje din cartierele Aradului, Modern, Șagului și Martirilor”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

Proiectul face parte dintr-un program amplu al Primăriei Timișoara, care vizează amenajarea de noi locuri de parcare, căi de acces, trotuare, spații verzi și arbori, precum și un sistem modern de canalizare pentru colectarea apelor pluviale.

Până acum, peste 300 de locuri de parcare au fost amenajate în cartiere precum Lipovei, Girocului, Șagului și Modern.

stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro Stiri Timisoara si Resita STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/