Zece cetățeni străini, opriţi la frontiera cu Serbia

politia frontiera in Timis

Poliţiştii de frontieră din Jimbolia, judeţul Timiș au depistat zece cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera în Serbia.

Cei zece migranți au fost prinși în grupuri, în timp ce se deplasau pe jos, din interiorul țării spre frontiera cu țara vecină.

„Persoanele în cauză, care nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări suplimentare. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cetățenii străini sunt din Nepal, Bangladesh și Eritreea, cu vârste cuprinse între 31 și 45 de ani, intrați legal pe teritoriul României, fiind posesori de vize de muncă”, a transmis Poliția de Frontieră

Migrnțiiaceștia au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Serbia, cu intenţia de a ajunge în diverse țări din vestul Europei.

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/