Zbori rapid spre cea mai mare petrecere a toamnei. Oktoberfest a început!

casinoherculane by sungarden

Dacă a venit toamna, nu însemnă că distracția trebuie să se termine! Mai ales că din Timișoara poți ajunge rapid la Munchen, unde s-a dat startul la o nouă ediție a festivalului de renume mondial Oktoberfest, sărbătoarea berii și a tradițiilor bavareze și nu numai. În mai puțin de două ore, pe calea aerului, ajungi în capitala Bavariei și ar fi păcat să nu profiți.

Anul acesta, Oktoberfest are loc în perioada 20 septembrie – 6 octombrie. De fapt, mare parte a sărbătorii are loc de mulți ani în septembrie. Festivalul berii a avut loc în a zecea lună a anului la început, până în 1872, când s-a decalat totul, deoarece de multe ori în octombrie era prea frig pentru o petrecere fără disconfort pentru participanți. Numele evenimentului era însă deja mult prea consacrat și în secolul al XIX-lea, astfel că brandul a fost păstrat. Practic, Oktorberfest are loc până în ultima duminică a celei de-a doua luni de toamnă, cu excepția când aceasta cade în datele de 1 sau 2 octombrie. În aceste cazuri, totul se prelungește până în 3, Ziua Unificării Germaniei.

Practic, toată nebunia de acum, cunoscută la nivel mondial, nici măcar nu a început ca un eveniment dedicat berii! Prima sărbătoare pe Theresienwiese (pajiștea Teresiei), un câmp nefolosit de la marginea orașului. a avut loc în anul 1810. Atunci, un subofițer din garda națională bavareză a avut ideea organizării unei curse de cai cu ocazia nunții prințului moștenitor Ludovic I al Bavariei cu Therese von Hildburghausen. Chiar prințesa a avut ideea ca evenimentul să se numească Oktoberfest. Atunci, băuturile s-au servit în centru. Din 1819, evenimentul a început să fie organizat de municipalitate. Încet-încet, s-a ajuns la consumul de bere, pe care pe vremuri producătorii o puteau produce abia de la 29 septembrie și doreau să vândă toată producția la început de an.

În anul 1881 s-a prăjit primul bou, fapt care ulterior a devenit o tradiție. Un an mai târziu s-a introdus prima halbă de sticlă, iar din 1895 au apărut jumătățile de pasăre prăjite, pui sau rață, servite cu tradiționalul covrig bavarez, brezn. Tradiția paradei portului popular bavarez a apărut relativ târziu, în 1935, la nunta de argint a cuplului regal bavarez. De altfel, în prezent, parada este una dintre cele mai mari din lume și e dedicată și altor popoare europene. Italienii, de altfel, își au locul lor de cinste la Oktoberfest, unde al doilea weekend din festival le este dedicat. O altă tradiție celebră a festivalului a apărut și mai târziu, după 1950: primarul orașului dă cep primului butoi de bere sâmbătă, la ora 12, iar până atunci, la Oktoberfest e interzis consumul de alcool.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Evenimentul are peste 6 milioane de vizitatori anual, de trei ori cât populația Bucureștiului. Nu rata șansa de a participa și de a ieși din monotonia toamnei. Din Timișoara se poate zbura zilnic spre Munchen, mai precis la Aeroportul „Franz Josef Strauss”, aeroport întins pe terenul a patru municipalități. Operatorul de pe Aeroportul Internațional Timișoara este Lufthansa, care are trei curse zilnic. Prima pleacă la 6.10, apoi la prânz plecarea este la 14.15, iar seara, zborul e la 18.20. Cursa durează o oră și jumătate.

Sursa foto: independent.co.uk, muenchen.de, newsweek.com. deadwood.com, foodisim.co.uk

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/