Zbor deasupra unui cuib de proști

Știre astăzi pe media națională. Doveditul infractor, condamnat pentru corupție și fugit în Grecia, Sorin Oprescu, a mai câștigat cinci sute de euro la pensie, pe lângă cei trei mii pe care îi avea deja. Îți stă mintea în loc. Avem un infractor, repet, dovedit, căruia i se mărește venitul de către statul ce l-a condamnat și care stat se dovedește impotent în a-l aduce pe fostul primar în țară pentru a-și ispăși pedeapsa. În timp de femeia ministru de tip nou pusă la cârma justiției declară pe unde apucă despre celeritatea cu care îi va aduce pe infractori în țară pentru a-și ispăși pedeapsa. Doamna ministru, atâta timp cât ai un Oprescu și un Ghiță etc nu ți se pare penibil să te ocoșești pe tema asta?

În plin an electoral, mândrul nostru președinte iese public și ne anunță că se înscrie în cursa de a accede la postul de secretar general al NATO. Cum ar veni, se dorește șef al alianței. Prima reacție, la cald, nu poate fi decât de susținere. Român de-al nostru, chiar dacă nu neaoș, președinte al țării în timpul conflictului din Ukraina, un tip ce nu reacționează emoțional în afara conjuncturilor cu paltoane, rece ca un iceberg etc. Mai știi ce s-o întâmpla, ce șanse o avea? Mai ales că, teoretic și de moral pentru tot flancul NATO din coasta Rusiei ar cam fi timpul ca alianța să aibă un lider din Est. O fi neamțul nostru? Care, dacă ar fi să-i luăm acțiunile din timpul mandatelor de președinte la studiat, nu s-a hazardat niciodată la o chestiune în care nu a fost sigur de reușită. Rămâne de văzut.

Și-acum, înapoi în teritoriu. Nici bine nu a apucat președintele PSD Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, să-l lanseze pe Ionuț Mihai Popovici candidat la postul de primar al municipiului Reșița din partea partidului că, mai pe seară, un autodenunț: Claudiu Ionel Pasăre transmite pe social media că el este candidatul PSD la funcția de primar. Nesincronizare? Schimbare subită în fieful pesediștilor în privința candidatului? Aiurea! Am vorbit cu președintele organizației, cu secretarul general și cu candidatul oficial. Concluzia? ,,Nu putem vorbi despre ceva ce nu există. Nici în calitate de candidat, nici măcar în calitate de membru. Din momentul în care Pasăre a candidat în urmă cu ceva ani pe listele altui partid el și-a pierdut calitatea de membru PSD”. De când a transmis declarația, Pasăre se dă lovit. În ciuda insistențelor, nu răspunde la telefon. Și cât mai e până crește păpușoiul… Să fie oare Pasăre săgeata vreunui neiubitor de PSD?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/