Zăpada se lasă așteptată pe Muntele Mic

Codul galben de ninsori din Banatul de Munte nu a scos altceva decât viscol și îngheț, mai puțin zăpadă.

Probabil de aceea Muntele Mic este ocupat doar în proporție de 30 % din capacitate de turiști veniți din Timiș, Arad și Caraș-Severin.

Cu toate că telescaunul nu funcționează de două sezoane, drumul este practicabil, în condiții de iarnă, până pe platoul stațiunii, ne-a menționat salvamontistul Florin Lotoroșanu.

Din păcate, ceea ce a nins astă noapte și puțin de dimineață a strâns doar 15 cm de zăpadă, însă și aceasta este înghețată, fără a se putea schia. Sunt turiști care au ieșit cu săniile pe pârtie, pentru că nu este pornită nicio instalație de schi”, ne-a declarat Florin Lotoroșanu.

Prețurile pe Muntele Mic sunt accesibile, între 100 de lei camera pe noapte și 120 de lei cu mic dejun. Deși zăpada se lasă așteptată pe Muntele Mic, stațiunea este în plină dezvoltare turistică. Trei pârtii de schi sunt amenajate: Nordica, Felix și Borlova. În aceste zile, pentru că suntem în vacanță, cei mai mici dintre schiori sunt inițiați în tainele acestui sport de către renumitul alpinist Cornel Galescu, în cadrul tradiționalei tabere de iarnă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/