Zache le-a dat din nou ţeapă procurorilor. Pentru a cincea oară!

Cunoscut pentru ţepele date atâtor firme cu cecuri false şi prin alte metode, Zaharia Ghimboaşă, din Iablaniţa, nu s-a lăsat arestat nici de această dată.

Ridicat săptămâna trecută alături de reprezentanţii altor societăţi comerciale pentru a fi audiat într-un dosar de evaziune fiscală în care procurorii au stabilit un prejudiciu ce depăşeşte un milion de euro, Zaharia Ghimboaşă, zis Zache, a primit ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. O zi mai târziu a fost prezentat Tribunalului Caraş-Severin cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a respins însă propunerea procurorilor, însă au luat faţă de Zache măsura preventivă a controlului judiciar. Foarte interesant este că Zaharia Ghimboaşă s-a aflat în sala de judecată pentru a cincea oară în această postură, cu propunere de arestare preventivă, şi de fiecare dată a fost lăsat în libertate.

gif card de energie dacus 1000x100

Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin a făcut contestaţie, astfel că arestarea lui va fi pusă în discuţie şi mâine, de data aceasta la Curtea de Apel Timişoara. Avocatul lui Ghimboaşă, Cosmin Bolosin, este încă în concediu şi nu a putut oferi prea multe detalii cu privire la noile acuzaţii ce-i sunt aduse clientului său. „Mie mi-a spus că nu ştie absolut nimic despre acest dosar“, a precizat Bolosin.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/