Weekend-ul acesta, Casa Bănăţeană e „acasă”

Dacă nu aveţi planuri pentru sfârşitul acestei săptămâni, iar temperaturile de afară vă sperie şi v-ar surâde mai mult o seară petrecută în faţa televizorului, restaurantul Casa Bănăţeană vă face să vă gândiţi mai bine, cu o propunere greu de refuzat.

Reşiţenii care nu se încumetă să dea piept cu gerul pe pârtiile de schi şi preferă să rămână la domiciliu în acest weekend, trebuie să ştie că se pot simţi ca acasă şi la restaurantul Casa Bănăţeană. Într-un decor discret şi elegant, atmosfera caldă şi primitoare este antidotul perfect al temperaturilor scăzute de afară. Savoarea preparatelor tradiţionale va fi pe placul celor mai pretenţioşi gurmanzi, felurile din bucătăria internaţională sunt alegerea potrivită pentru gusturile mai rafinate, iar cei care se mulţumesc doar să-şi potolească foamea, o pot face comandând cea mai bună pizza din oraş, singura coaptă pe vatră, în cuptor cu lemne. La desert, mergeţi pe recomandarea bucătarului şi alegeţi papanaşii moi, scăldaţi în smântănâ şi garnisiţi cu dulceaţă.

De buna dispoziţie a serilor de vineri şi sâmbătă se vor ocupa soliştii de muzică populară Alma Florea, Gabriel Micu şi Claudiu Marian, împreună cu formaţia. Deşi restaurantul dispune de spaţiu generos, cu o capacitate de 160 de locuri, e mai bine să fiţi prevăzători şi să vă asiguraţi  participarea la distracţie printr-un telefon la unul dintre numerele: 0255.212.088 sau 0745.419.767.

Casa Bănăţeană este situată la cinci minute de ieşirea din Reşiţa spre Văliug, pe partea dreaptă, în apropierea Cantonului Silvic Minda.

 

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157629154345145″]

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/