Weekend festiv, la Timișoara, dedicat Zilei Europei și Zilei Independenței României

ziua europei timisoara
banner 1164 x 200 px cristescu 1000 x 200 2 copy

În 9 și 10 mai, în Piața Libertății și Piața Sfântul Gheorghe din Timișoara vor avea loc ceremonii militare și religioase, activități sportive, spectacole și evenimente pentru copii – toate menite să marcheze Ziua Europei și cea a Independenței României.

Ziua Europei va fi  sărbătorită vineri, 9 mai, de la ora 10, în Piața Libertății, printr-un ceremonial militar și religios, urmat de discursuri. Tot aici va fi dat startul „Crosului Europei”, competiție organizată în parteneriat cu Asociația Club Sportiv „Campioni pentru viitor”. Timișorenii vor putea vizita pavilioanele informative ale consulatelor, instituții publice și ONG-uri; elevii timișeni vor urca pe scenă, într-un spectacol coordonat de IȘJ Timiș, iar Direcția de Sport Timiș va organiza demonstrații sportive.

Ziua va continua cu exerciții demonstrative de dresaj canin, realizate de polițiști și jandarmi, dar și cu o prezentare a tehnicii de intervenție din dotarea structurilor de ordine publică. De la ora 17.00, tineri premiați din Timișoara vor susține recitalul „Cântând printre stele”.

Stiri Timisoara promovare banner maxagro

În paralel, în Piața Sfântul Gheorghe, elevii vor putea participa la o lecție interactivă de educație civică despre Uniunea Europeană, vor urmări piesa de teatru „Ariciul”, pusă în scenă de Teatrul „Merlin”, și vor admira expoziția de desene cu tema „Ziua Europei”. Seara se va încheia cu un happening muzical susținut de Sandro Machado & friends.

10 mai: Ziua Independenței României

Sâmbătă, 10 mai, tot în Piața Libertății, va avea loc o nouă ceremonie militară și religioasă, de această dată pentru Ziua Independenței Naționale a României. Evenimentul începe la ora 10.00 cu intonarea imnului și continuă cu exerciții de dresaj canin și un moment muzical oferit de Brigada 18 ISR „Decebal”. Până la ora 13.00, publicul va putea vizita expozițiile de tehnică militară și interacționa cu cei care reprezintă instituțiile de siguranță publică.

cristescu 1000 x 200 2 copy untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/