Weekend cu muzică de calitate la Bocșa

rozalia pataki ancuta dorohoi

Iubitorii muzicii sunt invitați la tradiționalul concert de harpă dar și la un program cameral de percuție, premieră pentru Bocșa.

În cadrul concertului de harpă „Buna Vestire – muzica zeilor, bucuria pământenilor” muzica Rozaliei Pataki se va împleti cu dansul Ancuței Dorohoi-Tînjeleu. Aceasta este prima surpriză pentru public, oferită de două artiste originare din Bocșa. Concertul de harpă va fi dublat a doua zi de programul susținut de Formația „Percutissimo” a facultății de muzică și teatru din Timișoara, eveniment organizat pentru prima dată la Bocșa.

Despre Formația „Percutissimo” trebuie precizat că este coordonată de Doru Roman, percuționist la Filarmonica „Banatul” din Timișoara iar recitalul de la Bocșa face parte din proiectul itinerant intitulat „riTM în Banat”. Cele două evenimente sunt programate sâmbătă de la ora 19:00, respectiv duminică de la ora 18:00, la localul „Cataleya” situat pe Strada Funicularului, nr. 67. La concertul de sâmbătă, accesul este liber iar pentru evenimentul de duminică prețul biletului este de 5 lei.

„Pentru cele două concerte, mulțumesc familiei Bocșan, pentru locație, artistului Bogdan Piperiu pentru afișe, Filarmonicii „Banatul” pentru includerea orașului Bocșa în turneu și publicului fidel evenimentelor bocșene. Invităm toți iubitorii muzicii la serile de muzică”, a spus Dan Liuț, directorul Casei de Cultură Bocșa. Cele două concerte sunt posibile prin implicarea casei de cultură, primăriei și consiliului local.
Foto: Ancuța Dorohoi


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/