Vremuri…

Pe zi ce trece îmi dau seama că greu vom scăpa de educația și de acțiunile dobândite ca reacție la măsurile statului român de dinainte de 1989. Și prin stat înțeleg și primăriile din teritoriu. Ne-a intrat în sânge acel fel de a fenta și de a trage în piept statul prin orice metodă.

În primul rând, nu credem în nicio măsură anunțată de guvernanți. Cele ce, în opinia lor, sunt de bune pentru noi, firește. Și, după publicarea legilor în Monitorul Oficial, după alte luni în care apar metodologiile de punere în aplicare, ne trezim subiect de banc la Radio Erevan. S-a mărit pensia? Este adevărat că s-a mărit pensia, dar nu cea a celor ce au cotizat peste 35 de ani, ci pensia celor ce s-au surmenat după vreo 20-25 de ani de muncă. Și da, vi se va mări și vouă, dar doar după ce cei cărora li s-a mărit deja vor declara de comun acord că Pământul este plat. Ceva de genul că se va face la Paștele Cailor.

Dar să nu patinez. Vis-a-vis de cele scrise la început, îmi sar în ochi diverse critici aduse modului în care se lucrează la reabilitarea căii de rulare a tramvaiului în Reșița. Nu mai credem nimic, nu mai credităm pe nimeni cu bună credință. Șinele se sudează printr-un procedeu ce nu are a face cu modernismul sudurii actuale. Drumurile din oraș sunt blocate mai ceva ca redutele de la Plevna. Cine a mai pomenit să închizi kilometri de șosea, timp în care se lucrează pe doar vreo sută de metri. Asfaltul ăla, succesiv turnat, cu siguranță va ceda intemperiilor. Etc.

Dragilor, mă bag și eu în seamă, strict din postura de cetățean. Nu sunt specialist în lucrări de infrastructură rutieră, dar zic și eu. Nu cred că poți face lucrări de anvergură fără un minim deranj. Schimbi țigla pe casă. Decopertezi și vine ploaia. Pe cine înjuri? Zugrăvești în casă. Aduni toate alea, te împiedici prin folii, pe cine înjuri? Îți renovezi baia. Te apucă cufureala. Pe cine înjuri dacă n-ai unde să te exprimi? În fine, ce am vrut să vă spun? Cetățenii Reșiței asistă la o lucrare de o anvergură comparabilă cu cea de acum vreo 40 de ani, când cam pompieristic, ce-i drept, și în condițiile tehnologice de atunci, Reșița a avut tramvai. De acord că se poate discuta despre utilitatea actuală a acestui demers. Haideți să încercăm să scăpăm de reminescențele traiului comunist și să dăm cu barda, dacă va fi cazul, în momentul în care investiția se va finaliza.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/