În Dosarul Telepatia avem o sentinţă. Domnul Dan Voiculescu, patronul prin reprezentare al Antenelor, a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare şi un sechestru asigurator în sumă de 60 de milioane de euro. Sentinţa nu este definitivă, ea poate fi atacată cu apel. Apel pe care avocatul Mateuţ l-a şi făcut. Tot de la acest avocat aflăm că nu există nicio dovadă împotriva inculpatului şi că aşteaptă motivarea instanţei de fond, pentru a se dumiri şi în privinţa valorii prejudiciului. Un prejudiciu enorm, aproximativ de un milion de dolari, care nu reiese din niciun act al acestui dosar. Aici există şi o expertiză care nu semnalează niciun prejudiciu, ceea ce te pune iarăşi pe gânduri. Toţi analiştii intervievaţi susţin că ar fi vorba de un alt dosar politic, făcut la ordinul lui Băsescu Traian, asemănător cu cel al lui Adrian Năstase, şi se întreabă când vor înceta presiunile la adresa Justiţiei. Răspunsul poate fi dat imediat: când Băsescu Traian nu va mai fi preşedinte. Până atunci trebuie să ne obişnuim cu asemenea practici. Băsescu Traian are nişte afaceri politice de reglat cu Dan Voiculescu. Îl consideră cel mai mare duşman al său şi la originea calendarului suspendării sale. Drept urmare, trebuie să reacţioneze şi o face în stilul său propriu. Dar cea mai hazlie parte a rechizitoriului procurorilor, şi paragraful pe care se sprijină rechizitoriul, spune: „Toţi care au acţionat în sprijinul GRIVCO ( firma lui Voiculescu – n.n.) au făcut-o din motive telepatice, din neştiinţă sau din prostie”. Iată pe ce se bazează dovezile. Pe motive telepatice, din neştiinţă sau prostie. Orice om normal s-ar întreba, adicătelea, cum pe motive telepatice? Toţi de la ICA au fost hipnotizaţi şi au acţionat sub hipnoză? Sau e vorba de alte mijloace telepatice, mult mai perfecţionate? Oricum, acelaşi avocat Mateuţ ne-a spus că judecătorii nu au pus nicio întrebare, n-au încercat în niciun fel să se lămurească despre aceste motive telepatice, nici măcar din curiozitate, de parcă e de la sine înţeles să existe un rechizitoriu construit pe telepatie. Asta mai înseamnă că vom avea curând cunoştinţă de dosare având vrăjitoria ca argument. Sau farmecele sau mai ştiu eu ce alte asemenea bazaconii.