Votezi dacă nu comentezi?! Cum se împart banii în comuna Ciuchici?

sasa si primar ciuchici

Ședințele de consiliu local sunt publice, doar că uneori nu doar cetățenii n-au habar când anume se țin, ci nici măcar consilierii locali. Cel puțin, acei consilieri care comentează! Asta pare să fie administrația care se face în comuna Ciuchici.

Aprobarea bugetelor locale creează, la începutul fiecărui an, tot felul de dispute între Putere și Opoziție. Dincolo de faptul că în unele primării nu se prea respectă prevederile legii, în sensul că bugetele ar trebui să fie discutate într-o dezbatere publică și, bineînțeles, afișate la sediul primăriei și pe site-ul instituției înainte de vot, uneori devine dificil și să depui un amendament. Fie el și primul din întregul mandat.

În comuna Ciuchici, cei care au ceva de comentat legat de buget sunt dați la o parte, mai ales dacă nu sunt din același partid cu primarul. Asta susține Sașa Ocanovici, consilier PNL. Alesul local a participat joi, 10 februarie, la întrunirea comisiilor și a anunțat că este de acord cu împărțirea bugetului. Avea o singură obiecție, pe care voia să o transforme într-un amendament în ședința de vineri, 11 februarie: alocarea unei sume pentru dezvoltarea personală a tinerilor din comuna cărășeană. Mai exact, Consiliul Local să suporte cheltuielile privind costurile participării mai multor copii la acțiunile Episcopiei Caransebeșului – Tabăra din Inima Satului.

„I-am propus să alocăm o sumă de bani pentru copiii satului care doresc să participe la «Tabăra din Inima Satului». Ce este Tabăra din Inima Satului? Este un program foarte bine pus la punct prin care voluntarii din cadrul Episcopiei Caransebeșului se alătură copiilor din comună și din satele aparținătoare, demarând împreună învățături și jocuri pe o perioadă de câteva zile”, a explicat consilierul PNL, Sașa Ocanovici.

Amendamentul consilierului liberal urma să fie supus votului vineri, la ora 11.00, așa cum arată convocatorul de ședință, numai că întrunirea a fost devansată! „Am fost prezent la ora stabilită pe invitația de ședință la Primăria Ciuchici și am aflat că domnul primar a mers de la ora opt dimineața cu mașina instituției la consilieri acasă, să-i convoace la ședință, eu nefiind sunat sau informat de schimbarea orei. Menționez că doar dânsul a putut-o schimba. Trebuie să înțeleagă că nu mie îmi face rău, ci întregii comunități cu asemenea atitudine și comportament. Până când va continua acest conflict inutil și care nu este în beneficiul locuitorilor?”, se întreabă Ocanovici.

invitatie buget ciuchici

Cert este că propunerea tânărului liberal nu i-a surâs primarului Orbulescu din start. „A propus verbal ca, în cazul în care se țin nedeile, să ia bani de la două sate, Nicolinț și Macoviște, care nu l-au votat, și să dea la Ciuchici, că așa vrea el. Și i-am spus că sunt sate mici, repartiția este corectă. Pentru că am zis să nu se ia bani, a refuzat să vină. Mi-a spus la telefon că el nu are în scris și poate să facă ce vrea. Are dreptate, că noi nu l-am mai notat în scris.”.

Motivul reprogramării ședinței ar ține de proiecte depuse pe programul „Anghel Saligny”, pentru care trebuiau trimise urgent clarificări în ziua de vineri, inclusiv hotărârea de consiliu local privind împărțirea bugetului. „Am crezut că este un om care, dacă spui că se ține ședința la ora 9.00, pentru că trebuie să urcăm hotărârile pe platformă pentru schimbarea sumelor, el înțelege, dar el nu înțelege din cauză că… asta e. Când ești un candidat frustrat, adică a candidat de primar și a luat câteva voturi, e foarte greu să propui. A vrut să plece cu copiii selectiv, precizez și susțin – selectiv, să ia câțiva copii să meargă el în tabără, că așa vrea el. În ce calitate tu, ca și consilier, trebuie să mergi în tabără? Putea să meargă asistentul social din cadrul primăriei, cadrele didactice. Și de ce selectiv? Că noi avem 76 de copii pe raza comunei, de ce trebuie numai 30? «Păi îi iau pe care vreau eu, nu pe care îmi spui tu», cam așa a fost o discuție. Nu a venit ca să aibă motiv să spună la ziare că el este marginalizat sau altceva. Dacă toți consilierii au venit, înseamnă că și el putea să vină, e doar de imagine.”, ne-a declarat primarul Ion Orbulescu.

Primarul din Ciuchici susține că Sașa Ocanovici știa că ședința este la ora 9.00, și nu la ora 11.00, cum apare pe invitația scrisă. „De miercuri i-am rugat pe toți consilierii, și joi, când a venit și el la comisii, l-am rugat personal și viceprimarul telefonic l-a anunțat. Am făcut greșeala că am spus că nu a venit la ședință și aș putea să îi tai (n.r. indemnizația de consilier local), că a mai lipsit tot așa, nemotivat, și i-am tăiat și atunci. Și cred că consilierul de la PNL l-a anunțat și atunci a venit la ora 11.00 supărat.”, spune Orbulescu.

ion orbulescu

Sașa Ocanovici declară că de fapt primarul a strigat „Adunarea!” abia vineri-dimineață, știind că el are de gând să facă un amendament la buget, și i-a dus pe consilieri la ședință cu mașina primăriei. Nimic mai fals, susține Ion Orbulescu! Singurul adus cu mașina a fost colegul de partid al lui Ocanovici, care a anunțat că autoturismul lui e stricat. „Consilierul de la PNL, colegul lui, a avut mașina stricată. El m-a rugat ca să trimit să vină cu mașina din cauză că nu are cu ce să vină. Atât. În rest, consilierii ceilalți sunt din Ciuchici. Nu i-a adunat nimeni, au venit singuri. Cel de la USR, care e din Nicolinț, a venit cu mașina, cel de la PSD a venit cu mașina. Ceilalți au venit pe jos, nu au venit cu mașinile.”

L-am contactat, așadar, pe consilierul PNL care ar fi solicitat mașina primăriei. Culmea, nici el nu știa dinainte că ședința a fost programată la ora 9.00, în loc de ora 11.00. „Eu am fost anunțat doar verbal, nu am avut nicio invitație. M-au anunțat verbal dimineața, au venit cu mașina după mine, am mers cu ei acolo, că eu mașina o am în reparații la Oravița. Nu ne-au anunțat până vineri-dimineața. Ne-au luat cu mașina pe mine și pe consilierul Tămaș, de la PSD, care e de aici, din Nicolinț. Viceprimarul a venit după mine. M-au sunat dimineața, nici nu eram ridicat din pat”, ne-a precizat consilierul liberal Ion Tilca, demontând astfel afirmațiile primarului: nu „toți consilierii” știau că ședința e la ora 9.00, la fel cum nu doar un singur consilier a fost dus la ședință cu mașina.

Sașa Ocanovici este uluit de un astfel de comportament și nu înțelege atitudinea primarului Orbulescu. Ca orice tânăr intrat în politică, consilierul liberal își dorește ca lucrurile să intre pe un făgaș normal și la Ciuchici, iar fiecare cetățean al comunității, fie el locuitor sau ales local, să poată contribui pozitiv la dezvoltarea urbei, în special când vine vorba de tânăra generație. „Eu îmi doresc foarte mult lucrul acesta și dacă nu vor fi susținute financiar de primărie, voi încerca din toate puterile mele să caut finanțare de la oamenii care vor să doneze, la fel cum am făcut-o și anul trecut, când, prin bunătatea unei doamne, am reușit să achiziționăm un modul de joacă pentru parcul din Ciuchici. Totodată, caut în continuare sponsori și pentru celelalte parcuri din satele aparținătoare. Îmi propun ca în fiecare an să îmbunătățesc câte un parc din comună prin aceste module de joacă”, concluzionează consilierul local Sașa Ocanovici.

sasa ocanovici pnl ciuchici

Pentru primarul Ion Orbulescu nu sunt însă decât frustrări ale unui candidat care a pierdut scaunul de primar la alegerile din 2020. „Nu a făcut niciun amendament într-un an și ceva, nu a făcut niciun proiect de hotărâre. Vrea el iar să candideze de primar și să iasă în evidență cu tot felul de prostii.”, ne-a declarat edilul-șef.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/