Bugetul Primăriei Timișoara pentru acest an ar fi trebuit să fie votat joi, însă a fost retras de pe ordinea de zi cu puțin timp înainte de începerea ședinței. Asta după ce conducerea instituției a decis să organizeze o dezbatere publică, în urma presiunilor făcute de sindicat și consilierii locali PNL.
Bugetul Primăriei Timișoara pentru anul 2023, care se ridică la peste 2,4 miliarde de lei, ar fi trebuit să fie votat în timpul ședinței consiliului local de joi. Asta cu toate că proiectul de buget a fost făcut public abia marți. Însă cu puțin timp înainte de începerea plenului, Primăria Timișoara a luat decizia de a retrage proiectul cu privire la aprobarea bugetului și a anunțat organizarea unei dezbateri publice, vineri, începând cu ora 12.00.
„Evenimentul va avea loc în data de 03 februarie, ora 12.00, în Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Timișoara, Bd. CD Loga nr. 1, et. 1 și prin platforma online ZOOM. Pentru transmiterea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la proiectul de hotărâre supus dezbaterii, cetățenii interesați se pot adresa în scris Direcţiei Secretariat General – Serviciul Administraţie Locală sau în scris Direcţiei Secretariat General – Serviciul Administraţie Locală sau în format electronic, la adresa: camelia.crisan@primariatm.ro, până la data de 03.02.2023, ora 11”, a informat Primăria Timișoara.
De asemenea, instituția a anunțat că proiectul privind aprobarea bugetului va fi supus votului în timpul unei ședințe a Consiliului Local Timișoara programată pentru ziua de luni, 6 februarie, la ora 10.00.
Pe de altă parte, Cosmin Tabără, viceprimarul PNL al Timișoarei, susține că proiectul cu privire la bugetul local a fost retras de pe ordinea de zi a plenului de joi la presiunea făcută de consilierii locali liberali și a sindicatului din primărie.
„Adoptarea bugetului public fără o dezbatere publică încalcă grav articole din lege, încalcă principiul transparentei și publicității, dar încalcă și bunul simț al democrației. Presiunea pusă de consilierii PNL din cadrul Consiliului Local, dar și reacția sindicatului condus de Tiberiu Negrei, a mass media locale, a determinat executivul primăriei să organizeze o dezbatere publica mâine, urmând ca dezbaterea proiectului de buget să se facă într-o nouă ședință care va avea loc luni. De ce nu s-a făcut de la început acest lucru? De ce nu încercați să ascultați și de cei care știu și nu doresc răul orașului? În numele colegilor de la PNL, ne cerem scuze pentru orice întârziere cauzată de acest fapt, dar respectarea legii este primordială”, a afirmat Cosmin Tabără.
Primăria Timișoara vrea să atragă fonduri europene în vederea realizării unui drum expres între str. Gării și centura de vest. Consiliul Local Timișoara a aprobat, în ultima ședință extraordinară,...
Primele nașteri de Crăciun, în noua materinitate din Timișoara
Timișoara. Peste 180 de pacienți la urgențe, în prima zi de Crăciun
Un Crăciun de poveste pe Semenic! Munții va așteaptă la distracție!
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281