Voluntarii reșițeni petrec Ziua Europei la Parlamentul Danemarcei

Voluntarii de la Centrul de Voluntariat Reşiţa participă la cea de-a 23-a Adunare Generală a Centrului European de Voluntariat și la simpozionul cu tema Voluntariat pentru o societate mai puternica prin inovație și colaborare trans-sectorială. Acesta se desfașoară în Copenhaga.

Participarea la acest eveniment se realizează cu sprijinul Primariei Municipiului Reșița, în contextul în care începând cu 2012, Centrul de Voluntariat Reșița este membru al Centrului European de Voluntariat.

 „Simpozionul reunește peste 160 de specialiști în voluntariat, provenind din diverse domenii: business, instituții publice, ONG-uri, voluntari și persoane implicate în procesul de decizie la nivel European”, a spus Sorina Nihta, președintele Centrului. Tinerii își doresc să dezbată anumite subiecte de interes internațional, să creeze de parteneriate și să exploreze modul în care pot coopera în domeniul voluntariatului.

Agenda evenimentului include dezbateri în plen, dar și sesiuni de cafenea publică. Aceasta este o metodă de facilitare a dezbaterii pe diferite teme. Tot în Danemarca are loc un târg al organizațiilor prezente.

De asemenea, participantii vor putea opta sa participe la unul dintre cele 5 ateliere de lucru în care se prezintă practicile din domenii precum voluntariatul în sectorul privat, public, trans-sectorial, ONG-uri sau voluntariat inovativ.

 Considerăm participarea la acest eveniment ca una deosebit de utilă pentru dezvoltarea sectorului de voluntariat din județul Caraș-Severin”, Sorina Nihta, președinte Centrul de Voluntariat Reșița.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/