Educația pentru democrație, cunoașterea valorilor europene și implicarea activă în viața comunității sunt doar câteva dintre obiectivele programului „Școli-ambasador ale Parlamentului European” (EPAS), o inițiativă educațională care le oferă liceenilor oportunitatea de a descoperi ce înseamnă cetățenia europeană și cum pot contribui la construirea viitorului Uniunii Europene.
La Liceul de Arte „Sabin Păuța” din Reșița, proiectul EPAS a prins contur în anul 2018, pornind de la inițiativa profesorului de istorie Tudor Paniță, actualul director al instituției de învățământ. Alături de un colectiv de cinci cadre didactice de diferite specialități) și de un prim grup alcătuit din 15 elevi cu vârste și preocupări diferite, proiectul a devenit o experiență educațională care a depășit granițele școlii, crescând în valoare, în fiecare an.
Cu doamna profesoară de biologie, Maria Funar, ambasador senior și actualmente coordonator al proiectului EPAS la nivelul liceului ne-am reamintit începuturile programului și experiențele acumulate de-a lungul anilor:
„La început, în 2018, a fost o provocare și pentru că m-a atras, am continuat această activitate extrașcolară. E interesant fiindcă, așa cum le spun mereu elevilor, da, înveți pentru că vrei și înveți citind și documentându-te. Este un proiect prin care se oferă posibilitatea elevilor de liceu să înțeleagă cum funcționează democrația europeană. Pornind de la teorie (ce este Parlamentul European, ce e Comisia Europeană și Consiliul Europei) înțelegând atribuțiile instituțiilor vezi de fapt cum funcționează, tot ce înseamnă un proces legislativ, regulamente. Și apoi, elevii devin conștienți în privința informării, pentru că deja e o dezinformare și o încercare de manipulare mai ales pe rețelele de socializare, aș zice, înfricoșătoare.

prof Maria Funar
După ce a fost alcătuit colectivul de cinci cadre didactice, am pornit la drum cu 15 elevi de vârste diferite, cu preocupări diferite, dar care au fost atrași de subiectul Uniunea Europeană, valori, culturi diferite, mobilități. Mulți elevi au rămas, iar alții, odată cu trecerea timpului nu s-au mai regăsit și s-au retras. Ideea este că EPAS oferă șansa de a elimina rutina. Am desfășurat o serie de activități interesante cu elevii noștri, întâlniri cu cei de la Biroul de legătură al Parlamentului European, iar în trecut am fost la București, special pentru o întâlnire cu elevi de la Liceul „Ion Barbu”, (de asemenea școală ambasador), care a avut un efect extrem de benefic asupra vibe-ului echipei noastre, iar schimbul de informații a fost extrem de interesant.

Anul trecut, cu un grup de șase elevi am ajuns până la Strasbourg, la una dintre sesiunile Euroscola, desfășurate periodic la Parlamentul European în cadrul acestui proiect. Ce înseamnă? O zi ești euro deputat! Și am fost la o sesiune cu elevi de liceu din toată Uniunea Europeană, și invitați din țări nemembre. În interiorul hemiciclului au fost doar ei, tinerii, care au participat la diverse teme de dezbatere, într-o ședință cu durata de aproape trei ore. Limba de comunicare nu a fost un impediment. Pot să spun că aceasta a fost o experiență inegalabilă, pornind de la simplul fapt că fiecare dintre ei a ieșit din țară pentru prima oară. La finalul sesiunii toți erau cuprinși de un entuziasm molipsitor”.
Experiențele trăite la Strasbourg au reprezentat, fără îndoială, momente importante pentru participanți, oferindu-le posibilitatea de a se apropia de instituțiile europene și de a înțelege mai bine mecanismele prin care sunt luate deciziile ce influențează viața cetățenilor Uniunii Europene. Pentru elevi, astfel de experiențe înseamnă mai mult decât o deplasare într-un oraș european, unde limba utilizată frecvent este engleza. Ele oferă ocazia de a descoperi diversitatea culturală a continentului, de a înțelege mai bine valorile care unesc statele membre și de a conștientiza faptul că apartenența la Uniunea Europeană presupune atât drepturi și oportunități, cât și responsabilități.

Coordonatorul EPAS de la Liceul de Arte „Sabin Păuța”, prof Maria Funar spune că și la București, la Casa Europa, există posibilitatea experimentării unei sesiuni Euroscola, sub forma unui joc digital interactiv. Din acest motiv, împreună cu un grup de 30 de elevi s-a organizat deplasarea în capitală tocmai pentru această inedită „joacă”. Astfel, tinerii au răspuns cu brio provocării care a presupus organizarea lor în comisii unde li s-a propus să dezbată o anumită problemă considerata prioritate, iar tinerii trebuiau să adopte o lege sau un regulament. Astfel, ei au intrat în acest joc al dezbaterilor în procesul legislativ, trebuind să facă față grupurilor de lobby și al „agresivității” presei, toate acestea sub formă de contact virtual.
O altă șansă ivită în acest program EPAS a fost o vizită la Parlamentul European de la Bruxelles, prin intermediul europarlamentar Maria Grapini, dar și o grandioasă întâlnire desfășurată la București, unde au fost invitate toate unitățile de învățământ implicate in acest proiect de promovare a valorilor europene. „Peste 300 de elevi și profesori din țară ne-am întâlnit in anul 2022, la Academia de Științe Economice în cadrul unui eveniment deosebit. Importante sunt pentru noi colaborările, în primul rând cu „școli-ambasador ale Parlamentului European”. Amintim aici Colegiul Național „Traian Lalescu”, Colegiul Național „Diaconovici- Tietz”, Liceul Baptist sau Liceul „Traian Vuia” din Reșița.”

la dezbateri în școală
Pentru un liceu cu profil artistic, precum Liceul de Arte „Sabin Păuța” din Reșița, deschiderea către diversitatea culturală europeană reprezintă și o oportunitate de a pune în valoare creativitatea elevilor. Arta, cultura și educația civică se pot întâlni în activități care promovează identitatea europeană și respectul pentru patrimoniul cultural al fiecărui stat membru.
Programul EPAS îi implică atât pe elevi, cât și pe profesori, familiarizându-i cu posibilitățile oferite de cetățenia europeană și cu rolul Parlamentului European în procesul decizional al Uniunii. Activitățile desfășurate pe parcursul anului școlar urmăresc să transforme informațiile despre Europa într-o componentă vie a experienței educaționale.
La finalul fiecărui an școlar, activitățile școlilor participante sunt evaluate. Instituțiile care îndeplinesc cerințele programului pot primi certificarea de Școală-ambasador a Parlamentului European, iar profesorii ambasadori-seniori și elevii ambasadori-juniori pot primi certificate în cadrul ceremoniilor organizate de Biroul de Legătură al Parlamentului European.
Această recunoaștere evidențiază implicarea comunității școlare și eforturile depuse pentru promovarea educației europene. Dincolo de certificare, valoarea programului se regăsește în cunoștințele acumulate, în relațiile construite, în experiențele împărtășite și în interesul tinerilor pentru problemele care privesc viitorul Europei.

Experiența Liceului de Arte „Sabin Păuța” demonstrează că educația europeană poate începe în sala de clasă, dar se poate extinde către comunitate și către instituțiile în care se conturează politicile europene. Prin implicarea profesorilor și entuziasmul elevilor, proiectul EPAS contribuie la formarea unei generații mai informate, mai conștiente de drepturile sale și mai pregătite să participe la viața democratică.
Într-o Europă aflată într-o continuă transformare, elevii ambasador-junior au oportunitatea de a deveni nu doar cunoscători ai instituțiilor europene, ci și promotori ai dialogului, solidarității și respectului pentru diversitate. Pentru că viitorul Uniunii Europene se construiește și prin educația tinerilor, prin întrebările pe care aceștia le pun și prin dorința lor de a se implica.
A fi ambasador-junior înseamnă, în esență, a descoperi Europa, a-i înțelege valorile și a contribui, prin propriile acțiuni, la promovarea lor.
