Șoferii prinși cu viteză la volan s-au ales cu amenzi! 30 au rămas pietoni după ce au fost depistați circulând cu peste 50 km/h față de limita sectorului de drum.
Polițiștii cărășeni au derulat o acțiune împotriva excesului de viteză la volan. În cadrul Speed, agenții au utilizat echipamente de supraveghere a traficului și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor. Acțiunea a fost derulată în perioada 7 – 13 aprilie 2025, conform Programului Operațiunilor Europene 2025 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL).
Scopul principal a fost reducerea numărului grave de accidente care au la bază încălcarea normelor ce țin de viteza de deplasare și conștientizarea participanților la trafic cu privire la riscurile pe care imprudența le are asupra vieții lor. De la 1 ianuarie până la 31 martie 2025, doar în Caraș-Severin s-au produs 12 accidente soldate cu un deces, trei grav răniți și 11 persoane rănite ușor din cauza vitezei neregulamentare.
În urma acțiunii, 30 de șoferi au rămas fără permise. Dintre aceștia, 29 circulau cu o viteză cu peste 50 km/h față de limită și unul chiar cu 70 km/h peste limită. În total, au fost aplicate 1597 de sancțiuni contravenționale.
IPJ Caraș-Severin ridică un semnal de alarmă și le recomandă șoferilor să respecte viteza legală, dar să adapteze condusul la condițiile meteo și rutiere. Sfaturile nu sunt doar pentru cei de la volan. Pietonii trebuie să se gândească la modul în care traversează strada, motiv pentru care IPJ le recomandă să traverseze doar pe trecerea de pietoni, pe culoarea verde a semaforului și să evite situațiile în care obligă șoferii să frâneze brusc ca să le acorde prioritate.
Cei care nu au fost opriți în trafic nu trebuie să creadă că au scăpat de amendă. Radarele din sistemul E-SIGUR sunt instalate la nivel național în zonele cu risc rutier și înregistrează continuu abaterile, care sunt evaluate și sancționate ulterior, după ce șoferii sunt identificați. Procesul-verbal este comunicat la domiciliu, fără oprirea în trafic a conducătorului. „Acest sistem presupune monitorizarea traficului rutier prin colectarea de date cu ajutorul dispozitivele radar, tip pistol, din dotarea structurilor de Poliție Rutieră. Radarele de tip TruCAM II sunt amplasate în afara părții carosabile, montate pe trepied, la loc vizibil. Sistemul E-SIGUR reprezintă un pas major pentru creșterea siguranței pe drumurile publice și reducerea numărului de accidente rutiere”, transmite IPJ Caraș-Severin.