Sondajele de până acum arată un PNL ajuns la 15 la sută din preferințele de vot ale românilor. Acest proces i-a zăpăcit pe toți liberalii. Pe toți, fără excepție. Și i-a adus în situația găinii care naște pui vii. Astfel, domnului Atanasiu, cel care a fost și care apoi n-a mai fost ministru, ce credeți că i-a tunat într-o seară prin cap? PNL să fuzioneze cu PDL-ul lui Vasile Blaga. Liberalii au rămas căscat gurat în fața acestei idei ciudate, complet nerealizabile. După ce liberalii încorporați în oastea lui Băsescu cel Neprihănit au fost obligați să participe la toate hotărârile aberante ale acestuia, ba să și zâmbească și să facă frumos când se tăiau pensiile și salariile. Acum să devină frați cu PNL-iștii care au mai rămas? Niciodată! Deși în politică nu e sănătos să spui niciodată. S-au văzut destule situații ciudate, încă una n-ar mai impresiona pe nimeni. După ce Atanasiu a dat pe gură acest vis de noaptea minții, liberalii au intrat în alertă. Unii au adunat procentele PDL-ului cu cele ale PNL-ului și au constatat că le-ar ieși suficient să-l bată pe Ponta. Alții, mai temători și mai grijulii, au spus cu glas stins: Nu e posibil. Băsescu nu-i mai iubește, ce se va alege de noi, dacă intrăm în joc? Purtătorul de cuvânt al PNL-ului a dat din umeri și a declarat că habar n-are de nimic. Nici măcar nu a auzit de asemenea variantă. Iar la vârful partidului nu s-a discutat așa ceva. Așa că fuziunea a rămas doar în capul domnului Atanasiu. Apoi, ar mai fi o problemă: PNL îl susține pe Ponta pentru președinție, iar PDL pe domnul Predoiu și aceste nominalizări rămân bătute în cuie. Cine va renunța la propriul candidat în beneficiul celuilalt? PDL? Să fim serioși. PNL? Nici atât. Să participe amândoi? Ar fi o variantă. Mai degrabă PSD își poate permite o asemenea strategie. Tăriceanu și Ponta, să zicem, amândoi ar intra în turul doi, eliminându-i pe candidații din partea cealaltă: Antonescu, Predoiu și chiar un Mihai Răzvan Pomădatu, care se și văd președinți. Păi atunci, să așteptăm europarlamentarele. Timp de făcut socoteli a mai rămas destul. Dar, parcă văd: după alegerile din 25 mai, PSD-ul poate propune chiar trei candidați la președinție.