Virozele, din nou printre copii odată cu începerea școlii. Sfatul unui medic din Timișoara

prima zi de scoala timisoara 2026 (2)
vestmed 1000x200

După întoarcerea copiilor la școală, crește și riscul de răspândire a virozelor. Un medic infecționist din Timișoara le recomandă părinților să fie atenți la programul copiilor și, mai ales, să nu îi trimită la școală atunci când sunt bolnavi.

Somnul suficient, mâncarea variată, apa, mișcarea și timpul petrecut afară îi ajută pe copii să treacă mai ușor la programul de școală. Dr. Daniela Roșca, medic primar boli infecțioase la Spitalul Municipal din Timișoara îi sfătuiește pe părinți să nu se grăbească nici cu vitaminele și suplimentele pentru imunitate.

„Vitaminele, suplimentele sau produsele promovate pentru «creșterea imunității» nu înlocuiesc alimentația echilibrată și un stil de viață sănătos. Administrarea acestora se recomandă la indicația medicului, atunci când este necesar.”, spune dr. Daniela Roșca.

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le pot face părinții este să nu trimită copilul la școală atunci când este bolnav. Dacă simptomele nu trec, copilul se simte tot mai rău sau apar semne care îi îngrijorează pe părinți, este bine să fie consultat de un medic.

Afrodita 1000x200 banner 1164 x 200 px

Copiii trebuie să se spele bine și des pe mâini, cu apă și săpun. Este important să folosească un șervețel atunci când tușesc sau strănută și să își acopere gura și nasul. De asemenea, ar trebui să evite să își atingă ochii, nasul și gura cu mâinile nespălate și să nu folosească obiectele personale ale colegilor.

Și în școli este important ca sălile de clasă să fie aerisite periodic, iar regulile de igienă să fie respectate. Părinții pot discuta cu medicul de familie sau cu pediatrul și despre vaccinurile recomandate pentru vârsta copilului, inclusiv despre vaccinul antigripal.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/