Vine Valul Renovării peste blocurile Reșiței

blocuri govandari

Mai multe blocuri de locuințe din cartierul Govândari și din zona centrală a orașului vor fi reabilitate și eficientizate energetic. Locatarii nu scot niciun ban din buzunare.

Întruniți săptămâna aceasta în ședință ordinară, aleșii reșițeni au aprobat proiectele tehnice de execuție și indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea energetică a mai multor blocuri de locuințe din oraș. Investiția se face cu finanțare obținută prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta Valul Renovării.

Așadar, au fost supuse aprobării proiectele tehnice pentru următoarele blocuri: Bulevardul Republicii, numerele 1, 3, 4, 5 și 9, Aleea Trei Ape nr. 2, Aleea Țarcului nr.1, și Revoluția din Decembrie nr. 35. Valoarea totală a investiției depășește 50 de milioane de lei. După acest pas, urmează alte proceduri până la începerea propriu-zisă a lucrărilor.

„Urmează să obținem autorizația de construire, după care vom face licitația, după care are loc execuția lucrărilor. Estimăm că undeva la sfârșitul anului aceste lucrări vor fi și demarate.”, a declarat Claudiu Kiss, administratorul public al municipiului.

În ceea ce îi privește pe locatarii acestor blocuri, oamenii trebuie să știe că nu vor scoate niciun ban din buzunare pentru aceste lucrări. „Pentru locatari înseamnă un mic deranj pe perioada execuției lucrărilor. În funcție și de câștigătorul licitațiilor sau a licitației pe fiecare obiectiv în parte, acestea pot fi diminuate. Există experiențe pozitive în acest moment în oraș, există, de asemenea, și experiențe mai puțin fericite. Sperăm câștigătorii să reușească se gestioneze așa cum trebuie lucrările. Din punct de vedere financiar, pentru asociațiile de locatari aceste lucrări nu reprezintă nimic.”, a adăugat Claudiu Kiss.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/