Vila Popov din Teiuș își schimbă fața. Și destinația!

vila popov 1

Restaurarea Vilei Popov din Caransebeș ar trebui să fie gata în această vară, iar de pe urma lucrărilor de reabilitare a obiectivului să beneficieze aproximativ 330 de vârstnici din municipiu.

În iulie 2020, Primăria Caransebeș emitea ordinul de începere a lucrărilor la Vila Popov din cartierul Teiuș și preda amplasamentul către constructor, o firmă din Timișoara, care, potrivit contractului, ar urma să finalizeze investiția în următoarele șase luni. După încheierea lucrărilor, Vila Popov devine centru de zi pentru persoane vârstnice, unde bătrânii se vor putea întâlni, socializa și vor putea desfășura diverse activități recreative.

vila popov 2

Restaurarea imobilului este posibilă grație unui proiect european, derulat de administrația de pe Timiș și Sebeș, prin Programul Operațional Regional, în valoare de 6,7 milioane de lei. Din această sumă – 4,3 milioane de lei reprezintă fondurile nerambursabile.

Reprezentanții Primăriei Caransebeș susțin că, odată cu implementarea acestui proiect, va crește și gradul de acoperire a serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice din oraș.

Până în 2012, în imobilul din Teiuș existau mai multe locuințe cu chirie și funcționa și o grădiniță.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/