Viitorii piloți din Caransebeș coboară la punct fix la primul lor concurs

Activitatea Aeroclubului Caransebeș este mai înfloritoare ca oricând. În premieră, astăzi cinci elevi din cadrul Aeroclubului, condus de Cristian Iorgov, au decolat la un miting aviatic la Drobeta Turnu Severin. Dintre aceștia, trei sunt elevi ai Liceului Privat de Aviație „Max Ausnit” de pe Aeroportul Caransebeș, care au dorit să învețe să și piloteze, pe lângă tehnica de aviație.

Mitingul va avea loc sâmbătă, pe Aerodromul din Drobeta Turnu Severin, însă astăzi elevii piloți din Caransebeș au luat parte la un concurs de aterizare de precizie la punct fix.

„Participăm cu 5 elevi de la Caransebeș și 2 de la Arad cu vârste cuprinse între 19 și 21 de ani. Este un exercițiu pe care trebuie să-l parcurgă în premieră înaintea mitingului de sâmbătă. Este un bun prilej de a-și verifica abilitățile într-ale zborului. Sunt elevi capabili, seria aceasta avem înscriși 26 de cursanți care au parcurs partea teoretică și s-a început zborul cu avionul ultraușor din cadrul Aeroclubului. Dintre aceștia, sunt 4 elevi care au evoluat foarte bine și săptămâna viitoare vor zbura în simplă comandă”, ne-a declarat comandantul Aeroclubului, Cristian Iorgov.

Seria de cursanți va absolvi cursurile de pilot în toamna acestui an, când, în urma examenului, vor obține brevetul de zbor.

Menționăm că sâmbătă, 29 iunie, va avea loc cea de-a XII-a ediție a spectacolului aeronautic „Drobeta Fly In – International Aero Fest”, organizat de Aeroclubul Drobeta, în parteneriat cu Aeroclubul României – parteneri privați și cu sprijinul Consiliului Local Drobeta Turnu Severin și al Consiliului Județean Mehedinți.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/