Dacă pentru locuitorii zonei satele cu cărare de pământ și casele nerenovate sunt indiciile unei slabe dezvoltări a zonei, cei din afara granițelor au reușit să observe frumusețea dincolo de sărăcie.
Britanicul Charlie Ottley de la Travel Channel are o cu totul altă viziune asupra satelor cărășene. Deși multe nu au parte de infrastructură modernizată și se mulțumesc cu drumuri pietruite și case vechi, se pare că străinii apreciază chiar aceste elemente nemaiîntâlnite la ora actuală prin Europa.
În majoritatea țărilor europene pădurile și-au pierdut farmecul săbatic, animalele sunt găsite doar în rezervații naturale, îngrădite și departe de populație sau în grădinile zoologice. Atât România, cât și implicit județul Caraș-Severin și-au păstrat sălbăticia zonelor împădurite. Animalele specifice zonei încă își duc viața liniștită prin pădurile cărășene, iar flora este abundentă.
CITȘTE ȘI: VIDEO: BRITANICII AU PUS OCHII PE CARAȘ-SEVERIN!
Tocmai acest ecosistem natural l-a impresionat pe producătorul și prezentatorul documentarelor Wild Carpathia. Satele pitorești nu sunt învechite, ci sunt medievale, iar munții județului sunt prețuiți de către Charlie Ottley pentru aspectul primitiv. „Aici e ultima mare întindere de sălbăticie din Europa, unde urșii, lupii sau râșii cutreieră în libertate, iar cultura rurală tradițională supraviețuiește modernizării rapide. Vom urma arcul muntos sudic, de la Porțile de Fier, un defileu adânc săpat de Dunăre, și ne vom îndrepta spre Est, prin rezervații naționale, izvoare termale, așezări străvechi, monumente, podgorii și sate medievale”, apare județul prezentat în documentarul britanicilor.
Așadar, în lupta de a ajunge în rând cu restul Europei, România ar putea pierde specificul ei, pădurile naturale cu animale libere și satele tradiționale, „decorate” cu locuințe rustice.
Foto: Duško Vlajković-Mitrovanov