VIDEO PROMOVARE Ruinele Aninei învie sub adrenalina sporturilor extreme!

casinoherculane by sungarden

Lupta contra uitării este una dintre cele mai grele pentru anumite zone din județ. Orașul Anina pare unul părăsit din cauza clădirilor în paragină. Chiar și în peisajul sumbru există persoane care au găsit utilitatea și frumosul ruinelor.

Flaviu Cernescu, sportiv dedicat extremului, alături de fotograful și regizorul  Teo Zevedeanu au început o promovare ce a pornit dintr-o joacă. Pasionați unul de adrenalină, celălalt de cinematografie, cei doi au ajuns să descopere printre ruinele din Anina un potențial pentru o redefinire a clădirilor părăsite cu aspect apocaliptic. Așa s-a născut primul filmuleț ce îl surprinde pe Flaviu mergând pe o sfoară suspendată între blocurile părăsite din orașul nou.

YouTube video

Am căutat locații pentru slackline, mersul pe sârmă cum este cunoscut la noi. Toate zonele industriale au potențial de așa ceva, așa că am hotărât să iau Anina la o studiere mai amănuțită și m-am trezit că am mers cinci weekenduri la rând acolo și așa am ajuns la acest proiect”, explică pentru Express de Banat Flaviu Cernescu.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Împreună cu Teo, au trecut de la un film făcut în joacă la ceva mai artistic și s-au întors la Anina pentru a exploata de data aceasta ruinele fostei termocentrale. Mesajul pe care aceste filmulețe ar trebui să îl transmită este unul simplu: „Vreau să vadă lumea că se mai poate face ceva. Uite că și în Anina se pot organiza lucruri interesante!”, a fost dorința celor doi.

YouTube video

Flaviu povestește că s-au gândit să se întoarcă în zonă după ce acum un an au filmat pe calea ferată ce leagă Anina de Oravița, iar comunitatea locală s-a ocupat de promovarea filmulețului și l-a împărțit pe pagina de socializare. Tocmai deschiderea oamenilor din zonă i-a determinat să încerce și alte modalități de promovare. „E o comunitate mică, dacă faci ceva în Anina află toată lumea. Așa a ajuns să știe de noi primarul orașului care a fost foarte încântat și a vorbit cu paznicul uzinei să ne lase să mergem acolo de câte ori vrem. Am avut sprijinul oamenilor și pe cel al autorităților locale și dacă filmele noastră vor aduce turiștii în zonă ar fi un mod de a le mulțumi tuturor. În Anina a fost o deschidere, m-aș bucura să știu că îi ajut”, a mai adăugat acesta.

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/