Elevii renumitului Liceu „Traian Vuia” din Reșița se află în plină sărbătoare, aceștia sărbătorind așa cum se cuvine zilele propriului liceu. Profesorii au luat locul elevilor, elevii locul profesorilor, au loc ateliere, întreceri sportive, iar acestea sunt doar câteva din evenimentele ce s-au petrecut în decursul acestei săptămâni la „Vuia”.
Surprizele pregătite de organizatori nu se opresc aici. Mâine, cu începere de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, toți reșițenii sunt invitați la deja celebrul „Bal al aviatorilor”, acțiune ce se desfăşoară de zece ani, zece ani în care elevii liceului au fost cu capul în nori, dar cu picioarele pe pământ! , așa cum spune și sloganul lor.
Exact zece ani au trecut de la prima ediție a acestui bal de tradiție al liceului „Traian Vuia”. Unul din membrii fondatori ai acestui eveniment fiind chiar Andrei Chermeleu, fost elev al liceului, care mâine va promite un spectacol pe cinste pentru toți cei prezenți la Casa de Cultură. Andrei nu va fi singurul invitat. Pe scenă își vor mai face apariția cel mai talentat român, Andrei Tuțu, precum și Boier Bibescu.