VIDEO. Inconștiență! Șoferii își riscă viața pentru a ajunge mai repede la destinație

risc berzasca

Lucrările care se fac pe Drumul Național 57 în zona Berzasca pentru stabilizarea și consolidarea versanților nu îi sperie pe unii șoferi, care aleg să își riște viața doar ca să scurteze drumul până la destinație.

DN 57 este în continuare închis în zona Berzasca. Alpiniștii contractați de antreprenorul lucrării de stabilizare și consolidare a versanților au început de săptămâna trecută ranguirea. Această activitate presupune punerea în siguranță a versantului pentru ca ulterior să se amplaseze explozibilul pentru derocare.

Deși drumul este oficial închis de două săptămâni, unii șoferi continuă să se deplaseze pe riscul lor prin zona închisă și nu țin cont de pericolele existente. Activitatea de ranguire provoacă frecvente căderi de pietre de pe versant, căderi care cresc riscul unor coliziuni cu mașinile care circulă ilegal pe sectorul închis și periclitează siguranța participanților la trafic.

Din dorința de a-și continua nestingheriți drumul, unii șoferii ignoră avertismentele alpiniștilor și drumarilor și au trecut chiar și peste „bariera” de material rezultat din alunecare sau au îndepărtat balizele amplasate tocmai pentru a opri trecerea. Motivația acestor persoane este că trec „pe răspunderea lor” și nu de puține ori devin și recalcitranți, spun reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara. Insistența șoferilor de a nu respecta semnificația indicatoarelor îngreunează totodată și activitatea alpiniștilor, care trebuie să se oprească din operațiunile specifice ori de câte ori observă un vehicul care forțează trecerea.

„Respectați semnalizarea instituită! Nu vă puneți viața în pericol! Până la anunțarea unor noi măsuri, se circulă în continuare deviat pe ruta: DN 6 Orșova – DN 6 – DN 57B – Oravița – DN 57 – Moldova Nouă.”, reamintesc cei de la DRDP Timișoara.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/