VIDEO. Horia Colibășanu, salutări pentru cei de acasă de la 5.000 de metri din Pakistan

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Alpinistul timișorean a ajuns în tabăra de bază a muntelui Broad Peak, la aproape 5.000 de metri altitudine, pe Ghețarul Baltoro, după un drum obositor de 9 ore și peste 700 de metri diferență de nivel.  

„Sunt în tabăra de bază. Vremea nu este foarte bună, dar este numai bine pentru că mă odihnesc și mă aclimatizez. Mâine (n.r, joi) mă voi odihni în continuare și poimâine, dacă vremea va permite, voi încerca să ajung în tabăra 1 și să dorm acolo. Sperăm că se îmbunătățește vremea. Salutări de aici, din tabăra de bază, de la aproape 5.000 de metri, din Karakorum, Pakistan.”, a transmis Horia Colibășanu prin telefonul satelit.

După perioada de aclimatizare și, în funcție de vreme, sportivul român începe expediția, ca de obicei, fără oxigen suplimentar și fără ajutor din partea șerpașilor.

„Expediția Broad Peak” face parte din proiectul lui Horia Colibășanu de a atinge cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri ale planetei. A urcat deja toți cei opt „optmiari” din Nepal. Cel mai recent, Kangchenjunga, chiar anul trecut, fiind o premieră pentru alpinismul românesc. Acum se întoarce în Pakistan, acolo, unde în 2004, a început ascensiunile sale la mare altitudine, cu reușita pe K2 (8611 m), al doilea vârf ca înălțime de pe Terra.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Broad Peak, numit K3 în trecut, se află în Masivul Karakorum, munții Gasherbrum, la granița dintre Pakistan și China. La nord, este despărțit de K2 prin ghețarul Godwin-Austen. Denumirea lui vine de la creasta lungă și uniformă. Broad Peak a fost escaladat prima oară într-o expediție austriacă din 1957 de Fritz Wintersteller, Marcus Schmuck, Kurt Diemberger și Hermann Buhl.

Expediţia „Broad Peak 2023” este un proiect al Clubului Sportiv Alternative Timișoara, afiliat la Federația Română de Alpinism și Escaladă. Clubul derulează şi monitorizează proiecte de alpinism în calendarul sportiv internațional.

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/