VIDEO. 45 în loc de 70%, stadiul lucrărilor la Centura Sud Timișoara. Grindeanu: „Există un blocaj la intersecția cu Drumul Boilor”

grindeanu 2

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu spune că problema de la Drumul Boilor va fi deblocată în scurt timp, astfel încât lucrările la centura de sud a Timișoarei să poată continua într-un ritm normal. Deși stadiul acestora ar fi trebuit să fie, potrivit contractului, de 70%, acestea au ajuns abia la 45%. 

La două săptămâni de la prima vizită în calitate de ministru, la Timișoara, Sorin Grindeanu s-a întâlnit, sâmbătă, cu constructorul centurii de sud, reprezentanții DRDP Timișoara, cu primarul Dominic Fritz și cu președintele CJ Timiș Alin Nica. Grindeanu a anunțat și că a postat un video cu stadiul lucrărilor, arătând că la această dată 70% din șosea ar fi trebuit să fie gata.

„Am publicat o filmare cu drona pe centură ca să fie imaginea completă. Stadiul proiectului este undeva la 45-46, cu indulgență 47%, trebuia să fie 70%. Există întârzieri, unele le cunoașteți, altele nu. Există un blocaj la intersecția cu Drumul Boilor, problemă care nu e rezolvată, dar eu cred că o vom rezolva cât de curând. CNAIR va suplimenta tot ce înseamnă lucrări în plus, iar Primăria Timișoara trebuie să se ocupe de relocarea de utilități. În principiu, primarul municipiului Timișoara a fost de acord cu această soluție pentru deblocarea situației. Discuțiile nu au fost simple, constructorul a ridicat probleme care par a fi justificate, legate de modul în care se relaționează cu CNAIR. E treaba mea să fac această comunicare mai eficienta, astfel încât acest proiect să devină prioritatea nr. 1 pentru ce înseamnă dezvoltarea de infrastructură în zona de vest. Repet, Primăria Timișoara s-a angajat că va reloca aceste utilități, noi ne-am angajat la partea cealaltă.”, a declarat ministrul Sorin Grindeanu.

CITEȘTE ȘI: Avem traseu pentru viitoarea centură de vest a Timișoarei! Anunțul Ministerului Transporturilor

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/