Victorie a Primăriei Timișoara în instanță împotriva unui fost director din instituție

stiri de la primaria timisoara

Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia Florin Răvășilă a devenit, în 2019, șef al Direcției de la Patrimoniu.

Primăria Timișoara anunță că a reușit să obțină o victorie în instanță împotriva fostului director de la Patrimoniu, Florin Răvășilă. Mai precis, instituția a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia Florin Răvășilă a devenit, în 2019, director executiv al Direcției Clădiri, Terenuri I Est. Mai mult, Tribunalul Timiș a admis cererea de anulare a dispoziției de încadrare a acestuia în funcția de director emisă de către fostul primar Nicolae Robu în 2019.

Victoria de azi nu este una simbolică, ci garanția că acest personaj nu se va mai putea întoarce în Primărie prin tertipuri juridice. Și mai ales, e un semnal clar că în cazurile de corupție mergem până la capăt. Dispoziția prin care Florin Răvășilă a fost numit director la o direcție special înființată pentru el s-a făcut în baza unui concurs de angajare măsluit de fosta administrație și anulat acum de instanță. Este o victorie juridică care a început cu plângerea penală pe care am făcut-o când am descoperit fraudarea concursurilor”, a declarat primarul Dominic Fritz.

În urma dosarului deschis de DNA, la sesizarea lui Dominic Fritz, fosta șefă de la Resurse Umane, Rodica Aurelian, și două funcționare implicate în fraudarea concursurilor au încheiat acord de recunoaștere a vinovăției.

Cele două funcționare au recunoscut că, la cererea  Rodicăi Aurelian, au redactat lucrările a cinci, respectiv nouă candidați agreați. Întrucât au fost anulate doar lucrările scrise, Primăria Timișoara s-a adresat instanței pentru anularea concursurilor și dispozițiilor de încadrare în funcții. Din cele 18 dosare înaintate de municipalitate, 2 au primit deja soluție favorabilă la Tribunalul Timiș, iar celelalte se află pe rol”, a informat Primăria Timișoara.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/