În scandalul de la Maternitatea Odobescu, Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei, acuză ministrul Sănătății, prefectul de Timiș, precum și DSP că nu s-au implicat în rezolvarea situației.
În cursul zilei de marți, Primăria Timișoara a anunțat că Maternitatea Odobescu va fi relocată într-o fostă clinică privată. Astfel, sunt șanse ca nașterile să fie reluate în luna martie a acestui an. Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei, susține că instituția nu a primit niciun sprijin din partea autorităților centrale.
„L-a văzut cineva pe ministrul sănătății, Alexandru Rafila, la Timișoara? L-a văzut cineva pe ministru preocupat de faptul că în regiunea de vest există probleme la maternitatea Odobescu, de grad 3, care preia cazuri din cel puțin 10 județe? L-a văzut cineva implicat pe prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu? DSP spune ceva cuiva? Unde sunt, în general, angajații statului în teritoriu? Toți au preferat să privească în altă parte și să fie absenți. E cazul clasic despre cum se implică autoritățile centrale în rezolvarea unei probleme care nu afectează doar Timișoara, ci județe întregi. Când apare o problemă la “Spitalul Primăriei”, e exclusiv treaba autorităților locale să o rezolve, chiar dacă Timișoara preia cazuri din cel puțin 10 județe”, a afirmat Ruben Lațcău.
Clădirea fostei maternități private President, în care va fi mutată Maternitatea Odobescu a Spitalului Municipal Timișoara, se află în zona Blașcovici. Aici sunt patru săli de operații dotate și saloane cu 60 de locuri. Spitalul Municipal Timișoara ar urma să semneze un contract de închiriere pentru o perioadă de trei ani pentru această locație.
Pe de altă parte, clădirea găsită pentru Maternitatea Odobescu este criticată pentru faptul că locurile ar fi prea puține.
„După “săptămâni intense de negocieri”, primarul ne anunță că a găsit o nouă locație pentru maternitatea Odobescu, cu o capacitate de 60 de locuri față de cele 166 pe care le avea această maternitate în vechea locație”, a afirmat Roxana Iliescu, consilier local PSD.
„În calitate de consilier local, voi susține ca această clinică să funcționeze în noul spațiu, dacă îndeplinește toate condițiile necesare. Dar există și câteva probleme care obligă administrația ca în acești 3 ani să demareze construcția unei noi maternități deoarece astăzi, în noua locație sunt prevăzute 60 paturi în condițiile în care existau la Odobescu 96 paturi la obstetrică si 70 paturi la neonatologie. (…) Să vedem dacă vor fi obținute și avizele, pentru că trebuie îndeplinite anumite condiții iar normele sunt destul de clare”, a declarat și Cosmin Tabără, consilier local PNL.