Simescu nu ştie pe ce se cheltuie banii

Sorin Simescu nu scapă nici un prilej ca să arate cu degetul ceea ce face sau, mai ales, ce nu face şeful administraţiei locale. Prezent la ultima conferinţă a organizaţiei municipale a PDL, viceprimarul a pus sub semnul întrebării transparenţa edilului-şef în ceea ce priveşte cheltuielile primăriei.

Pornind de la subiectul celor opt microcentrale, al căror termen de punere în funcţiune a fost depăşit, şi după cum susţin pedeliştii, banii s-au dus pe apa sâmbetei pentru că jumătate din termenul de garanţie al lucrării s-a consumat deja, viceprimarul Sorin Simescu a adus în discuţie problema cheltuielilor publice ale Primăriei Reşiţa. Deşi face parte din structura de conducere, acesta afirmă că nu ştie pe ce s-au dus banii de la bugetul local. „Voi solicita public să afişeze pe site-ul primăriei cheltuielile, absolut toate cheltuielie. Aici e vorba de bani publici. Noi nu suntem organe de anchetă, aşa cum ne acuză el când îi cerem să facă totul public. În primul rând sunt un cetăţean al Reşiţei, căruia i se pare firesc să ştie pe ce s-au dus banii. Cred că vom fi surprinşi cât au costat şi panseluţele, şi băncuţele lui”, a declarat Sorin Simescu.

Purtătorul de cuvânt al primăriei, Marius Bălean, ţine însă să-l conztazică pe viceprimarul supărat. Un document cu bugetul local al anului 2011, în care sunt trecute atât veniturile, cât şi banii care s-au cheltuit, este afişat pe platforma online a Primăriei Reşiţa. „Raportul se face în fiecare an de către Direcţia Economică şi poate fi văzut de oricine. Mai mult, acest raport este comunicat inclusiv viceprimarilor. E transparenţă totală”, a precizat Marius Bălean.

Comments

  1. ion says:

    esti atat de incult incat nici macar nu sti unde sa te uiti Simescule ! conf ziarelor locale voi stati mai mult pe la cafele ,de unde naiba sa stiti cat si cum se cheltuie banul nostru ..????dar voi pdl-istilor cu ce sa mai iesiti pe la ziare ,ca deh nu prea mai aveti subiecte pt campanie ..sa va fie rusine .!!Noi resitenii asteptam cu totul altceva de la voi ..acum jos cu voi ..uaaaaa!!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/