Nicu Cotârlă a fost exclus din PNL Caraș-Severin pe motiv că e trădător și s-a dat cu PSD!
Viceprimarul Oraviței completează o listă întreagă de liberali dați afară din partid pentru că s-a fi pesedizat între timp sau care au ales ei să demisioneze și să-și continue carierele politice în alte formațiuni. Arin Ispas, Marius Isac, Viorel Bașag, Camelia Ene și Bogdan Miloș sunt doar cele mai importante nume, dar mai sunt și alții pe care liberalii i-au radiat deoarece ar fi trecut de partea adversarilor tradiționali, de la PSD. Una dintre probele pe baza cărora Cotârlă a fost exclus din PNL e o fotografie apărută în spațiul public, în care vicele Oraviței apare alături de viitorul candidat PSD la primărie, Liviu Almășan.
Tot în urma ședinței Biroului Politic Județean al PNL Caraș-Severin de ieri, a fost exclusă din partid și Camelia Ene, consilier județean.