Viceprimarul Lațcău: „Șofatul în Timișoara a devenit un sport periculos”

aglomeratie1

Crește numărul accidentelor rutiere produse pe străzile Timișoarei de la an la an. Viceprimarul Ruben Lațcău a găsit o explicație pentru această situație. Și anume, viteza excesivă, dar și trecerea pe roșu. Astfel, Lațcău susține că „șofatul în Timișoara a devenit un sport periculos și adesea sângeros”.

Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei, a făcut publice statistici îngrijorătoare cu privire la accidentele rutiere produse pe străzile orașului. Astfel, Lațcău spune că între 2017 și 2019, au avut loc 1.350 de accidente, cu peste 1.600 de persoane implicate.

1.380 au avut răni ușoare, 225 răni grave și 31 de morți. Avem o medie de 10 morți pe an în trafic. Care este cauza pentru care numărul de răniți și accidentele crește în fiecare an? Un motiv este viteza excesivă. Un alt motiv este nerespectarea cvasi-generală a legislației rutiere. (…) Avem 160 de intersecții semaforizate în Timișoara. Extrapolând de la cifrele de mai sus, numărul trecerilor pe roșu este pur și simplu amețitor. Nu putem să continuăm în același mod, nu putem să creștem viteza pe străzile din oraș știind că asta va crește și numărul de morți”, a afirmat Ruben Lațcău.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Viceprimarul Timișoarei spune că șofatul prin oraș a devenit un sport periculos și atrage atenția asupra faptului că este nevoie să fie luate o serie de măsuri.

Lipsa unui cadru legal care să permită Poliției Rutiere să folosească radarele și camerele primăriei, a unei colaborări eficiente între instituțiile de control și autoritățile locale, ne-au dus în situația aceasta în care șofatul în Timișoara a devenit un sport periculos și adesea sângeros. Am cerut o analiză mai pe larg de la centrul de management al traficului pentru toate intersecțiile pe care le supraveghem și voi trimite acest raport la Poliția Rutieră. Bineînțeles îl voi face și public”, a declarat Ruben Lațcău.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/