Viceprimarii Timișoarei se atacă pe tema transformării Pădurii Verzi într-o pădure parc: „Răutatea nu ține de administrație”

padurea verde

Cei doi viceprimari ai Timișoarei au ajuns să se atace pe tema proiectului privind transformarea Pădurii Verzi într-o pădure parc. Useristul Ruben Lațcău a susținut că liberalul Cosmin Tabără nu ar fi făcut mai multe demersuri pe vremea când coordona Direcția de Patrimoniu. „Răutatea nu ține de administrație, campania este peste 2 ani”, i-a transmis Tabără.

Ruben Lațcău, viceprimarul USR al Timișoarei, a anunțat, luni dimineața, pe pagina sa de Facebook, că primăria face încă un pas pentru a transforma Pădurea Verde într-o pădure parc. Este vorba de intabularea pentru prima oară a unor suprafețe din pădure.

Ca urmare, sunt necesare mai multe proceduri, de la completarea suprafețelor ce lipsesc din ansamblul pădurii, linii parcelare, reglementarea unor suprafețe, până la intabulare sau reglementarea regimului juridic.  Azi a plecat către Ministerul Mediului o cerere pentru a primi de la stat diferența de teren necesară pentru întregirea pădurii, astfel încât să putem demara transformarea sa într-un parc de peste 500 de hectare. În 2020, Primăria a primit în proprietate Pădurea Verde de la statul român, cu condiția de a o transforma în pădure parc. O primă etapă a fost parcursă deja, fiind vorba despre realizarea studiului de fundamentare. Este deja avizat de Ministerul Mediului și Romsilva și urmează să reglementăm situația suprafețelor problematice.  Liniile parcelare vor fi menținute, așa cum este specificat și în studiu, pentru a putea asigura acces în viitorul parc atât pentru întreținere și toaletare, cât și pentru autospecialele de pompieri sau pentru ambulanță”, a explicat viceprimarul Timișoarei.

Apoi, Ruben Lațcău a început să atace fosta administrație, dar și pe colegul său, viceprimarul liberalul Cosmin Tabără, pe motiv că ar fi putut iniția intabularea unor suprafețe din Pădurea Verde, dar nu au dorit asta.

Poate unii nu știu sau poate unii au uitat, dar o parte din Pădurea Verde aparținea Primăriei Timișoara dinainte de 2020. Nu a fost însă niciodată intabulată. Liceul Silvic se află într-o situație asemănătoare, la fel și suprafața de pădure dintre DN 6 (Calea Lugojului) și Canalul Bega. Sunt 30 de ani în care a lipsit voința pentru a pune lucrurile la punct și îmi este greu să înțeleg cum suprafețe de zeci de hectare care erau ale Primăriei nu au fost niciodată reglementate și intabulate. Administrația locală are nevoie acum de mai puțină demagogie și mai multă implicare, de mai puține poze și declarații. Are nevoie de mai multă muncă. Dar nu este nici de ignorat faptul că toate aceste demersuri ce au loc acum prin Direcția de Infrastructură Verde ar fi trebuit reglementate prin Direcția de Patrimoniu și colegul (n.r. Cosmin Tabără) ce o coordona. În final, important este să ajungem proprietari pe întreaga suprafață și să demarăm proiectul prin care Pădurea va deveni un uriaș parc natural pentru timișoreni”, a declarat Ruben Lațcău.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Viceprimarul Timișoarei a mai precizat că începând de anul viitor, va începe un amplu proces de toaletare și igienizare a Pădurii Verzi, urmând ca în a doua parte a anului, pădurea să fie accesibilă și traseele interioare circulabile.

Pe de altă parte, Cosmin Tabără nu s-a putut abține să nu-i răspundă lui Ruben Lațcău, astfel că i-a transmis, printr-un comentariu lăsat pe Facebook, că mai este timp până la alegerile locale din 2024 și că dă dovadă de „răutate”.

Ruben, e bine că ați înțeles că nu trebuie pierdută! 520 ha sunt intabulate, iar dacă nu era “colegul” de la Patrimoniu se pierdea Pădurea Verde… chiar acum sunt la București și știi de ce… procedura pentru liniile parcelare e cu totul alta și cred că o știi și pe asta… e bine totuși că Pădurea Verde este a Timișoarei, poate nu era rău dacă mă însoțeai și tu la București… Răutatea nu ține de administrație, așa că hai să lăsăm lucrurile astea fără sens, campania este peste 2 ani…”, a afirmat Cosmin Tabără.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/