Vicepreședintele Consiliului Județean își plătește amenda penală în rate! Altfel, muncește în folosul comunității sau face pușcărie!

Condamnat la închisoare în două dosare penale, Ionesie Ghiorghioni, fostul vicepreședinte al administrației publice cărășene, are de plătit și o amendă penală în cuantum de un sfert de milion de lei!

Ghiorghioni s-a grăbit să achite parte din amendă, rămânându-i un rest de aproape 17.000 de lei. Procurorii au cerut atunci instanței să-i transforme amenda penală în zile de pușcărie, dar fostul număr doi din Consiliul Județean Caraș-Severin s-a plâns că nu dispune de atâția bani. Mai mult, a înaintat instanței o cerere de eşalonare a plăţii amenzii penale, cerere ce i-a fost admisă. Astfel, s-a dispus eșalonarea restului amenzii penale, în cuantum de 16.971 lei, în 12 de rate lunare egale. Lui Ghiorghioni i s-a atras atenția că, în cazul nedepunerii, pe orice cale, a dovezii plăţii unei rate lunare din amenda penale, la Biroul executări penale a Tribunalului Caraş-Severin va fi sesizată instanţa de executare în vederea înlocuirii amenzii cu munca în folosul comunităţii sau cu închisoarea.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/