„O Călătorie de Onoare și Solidaritate”, o acțiune umanitară a veteranilor teatrelor de operații. Membri ai VTO B2 Riders ARMY MOTORCYCLE CLUB au pornit într-un tur eroic al României, pe motociclete.
La Catedrala Mitropolitană din Timișoara, un grup de veterani ai teatrelor de operații a pornit într-un tur al României pe motociclete, în cadrul unui eveniment organizat de Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD) „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” .
Ceremonia de binecuvântare a fost oficiată de Înalt preasfințitul Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului. Participanții, conduși de lt. col. (r) Sorin Vartolomei, vicepreședintele AMVVD Timișoara, și col. (r) Butler din SUA, au fost escortați, pe parcursul traseului din Timișoara, de membrii clubului Doomstriker LEMC Banat. Această escortă a subliniat sprijinul și respectul clubului Doomstriker LEMC România pentru veteranii care au servit în teatrele de operații.
Turul „Veteranii TO în turul României, pe motociclete” se va desfășura între 29 august și sfârșitul lunii septembrie 2024, traversând România, Serbia și Ungaria. Acțiunea are scopul de a aduce în atenția publicului sacrificiile și riscurile la care au fost expuși veteranii români și de a promova evenimentul YVF-2024, care va avea loc la Târgoviște.
Pe lângă misiunea de promovare a valorilor și sacrificiilor veteranilor, această inițiativă urmărește și întărirea legăturilor de solidaritate între veteranii din diferite țări, demonstrând puterea comunității și a colaborării internaționale.
Membrii Doomstriker LEMC Banat au însoțit caravana la plecarea din Timișoara, urmând să îi întâmpine și la întoarcerea din tur ca semn de respect și susținere pentru veterani.
AMVVD este o organizație dedicată sprijinirii veteranilor și familiilor acestora, promovând valorile și istoria Armatei Române și menținând legătura între militari și societatea civilă.