Compania Națională de Investiții a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru bazinul de înot care urmează să se construiască în parcul Teiuș.
A început construcția bazinului didactic din Caransebeș, pe care Compania Națională de Investiții îl ridică în incinta ștrandului din Teiuș. Lucrările au demarat zilele trecute, spre bucuria primarul Felix Borcean, care a avut emoții legate de demararea acestui proiect.
„La bazinul didactic au început lucrările. La un moment dat, se prefigurau poticneli din cauza unor neconcordanțe în proiect, dar, în cele din urmă, au reușit să se armonizeze lucrurile. CNI a dat ordinul de începere, constructorul a venit, s-a instalat și s-a apucat de treabă”, a precizat primarul Caransebeșului.
Viitorul bazin didactic va avea dimensiunea de 25 m x 15,4 m și o adâncime de 1,8 m. Pentru zona etajului sunt prevăzute gradene pentru spectatori, cu o capacitate de 124 de locuri, o sală de forță și una pentru gimnastică aerobică, dar și vestiare pentru public și antrenori.
Licitația pentru construirea bazinului a fost organizată de CNI și câștigată de firma Baiculescu Construct din București. Valoarea investiției se ridică la 20 de milioane de lei.