Vela și Schelean, chemați de Orban la București! Baronii PSD își numesc miniștri în Guvernul Dăncilă!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Președintele PNL, Ludovic Orban, i-a convocat pe parlamentarii liberali pentru a stabili poziționarea față de învestirea noului Guvern PSD!

Biroul Politic Executiv a luat decizia de a convoca duminică, de la ora 17:00, reuniunea Biroului Politic Naţional împreună cu grupurile parlamentare ale partidului din Camera Deputaţilor şi din Senat. Cu această ocazie vom stabili strategia PNL pe sesiunea parlamentară şi, de asemenea, poziţionarea în procedurile de învestire a noului Guvern care se pare că întârzie”, a declarat Orban.

Liderul PNL susține că învestirea noului Guvern întârzie pentru că baronii PSD se bat pentru a-și pune la conducerea ministerelor oamenii preferați. „PSD nici măcar acum nu-şi dă seama ce consecinţe catastrofale are ciolaniada din PSD, respectiv bătaia pe portofolii ministeriale pentru instabilitatea politică a ţării. Am ajuns să avem cel mai slab leu de la instalarea Guvernului, inflaţia a luat-o la vale, preţurile cresc, Guvernul nu are resursele necesare în buget pentru a majora salariile şi veniturile oamenilor, în timpul acesta PSD se bate pentru ciolan, îşi scot ochii între ei care baron să-şi pună ministrul preferat în cine ştie ce ministere”, a acuzat Ludovic Orban.

1000x100 (4)

Liberalul mai spune că, de fapt, noul guvern va fi condus de Liviu Dragnea prin intermediul Vioricăi Vasilica și că PNL va purta discuții cu toate grupurile parlamentare și cu parlamentarii neafiliați pentru a-i determina să nu voteze Guvernul PSD.

Eu totuşi trag nădejdea că Viorica Vasilica o să renunţe pe ultima sută de metri dacă se trezeşte din starea de beatitudine în care se găseşte, dându-şi seama că ea este de fapt pe post de secretară la Guvern şi nicidecum pe post de prim-ministru – Ludovic Orban, președinte PNL

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/