„Vechea moară” sau Depozitul de cereale din Giera, județul Timiș, declarat monument istoric, este cu un pas mai aproape de a fi pus în siguranță cu sprijinul voluntarilor. Prima etapă a intervenției de salvare a acestui imobil cu o arhitectură deosebită a fost finalizată.
Ambulanța pentru Monumente Banat transmite că a reușit să finalizeze, cu sprijinul voluntarilor, prima etapă a intervenției de punere în siguranță a depozitului de cereale din Giera, județul Timiș, aflat într-o stare avansată de degradare.
„Vechea moară” sau Depozitul de cereale din Giera este cu un pas mai aproape de a fi pus în siguranță! Prima etapă a intervenției de punere în siguranță a porticului a fost finalizată, împreună cu comunitatea și voluntarii noștri, majoritatea studenți practicanți de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism Timișoara și Facultatea de Arhitectură din Iași, am realizat rezidirile pereților și am înlocuit elementele degradate din lemn, astfel realizând structura pe care urmează să montăm plăcile de fibrociment săptămâna viitoare. Provocările acestei intervenții au fost cosoroabele, elementele structurale principale ale porticului, care erau foarte degradate și care au necesitat chertări și completări în poziția în care se aflau”, a informat Ambulanța pentru Monumente Banat.
Potrivit organizatorilor, intervenția de la depozitul de cereale din Giera este posibilă cu ajutorul donațiilor primite, precum și a voluntarilor, partenerilor și sponsorilor.
Depozitul de cereale din Giera se află la 60 de kilometri de Timișoara, pe drumul principal din localitate, la numărul 91. Clădirea are o arhitectură deosebită, pentru care a fost declarată monument istoric, categoria B.