Vasilescu a șters stenogramele procurorilor din Primăria Băile Herculane

explo 1000x200

Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Caraș-Severin a acceptat neconstituţionalitatea interceptărilor de la dosarul de urmărire penală!

Primarul din Băile Herculane a obţinut o primă victorie în dosarul prin care Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin l-a trimis în judecată pentru abuz în serviciu, alături de secretara Aurelia Dumitrache. Judecătorul de cameră preliminară a acceptat excepţia de neconstituţionalitate a interceptărilor telefonice din dosarul cauzei. „În baza art. 345 alin. 2 teza a II-a C. pr. pen. raportat la decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale exclude probele reprezentând interceptările consemnate în procesele-verbale de redare îndosariate la filele 1-144 vol. 4 dosar de urmărire penală”, este decizia Tribunalului.

Cu toate acestea, judecătorul de cameră preliminară a socotit drept legal întocmit rechizitoriul în cauză şi a dispus începerea judecării pe fond a faptelor, astfel că atât Vasilescu, cât şi Dumitrache vor fi judecaţi în continuare pentru abuz în serviciu, dar fără a fi invocate în vreun fel probele obţinute prin interceptări. Asta, dacă decizia Tribunalului Caraş-Severin va rămâne definitivă, ea putând fi contestată la judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Timişoara.

Nicuşor Vasilescu a fost prima persoană care a cutezat să se pună cu Iosif Armaş, imediat după ce a fost ales primar, în anul 2008, amendându-l cu 400.000 de lei pentru gradul de degradare al clădirilor din centrul istoric. După ce Argirom a obţinut reducerea amenzii în instanţă, la 200.000 de lei, primarul Vasilescu a semnat o nouă amendă pentru aceste clădiri de patrimoniu, tot de 400.000 de lei. Şi aceasta a fost contestată în instanţă, dar, deşi redusă la jumătate, a rămas amendă. Momentul a fost unul decisiv pentru Iosif Armaş, care a început să vândă aproape întregul patrimoniu al SC Hercules SA, dar a început şi o luptă foarte puternică împotriva primarului Vasilescu. Deşi a deblocat situaţia la acea vreme, în 2015, DGA a descins la Primăria Băile Herculane şi primarul a fost pus sub acuzare, pentru abuz în serviciu.

banner 970 x 250