PNL Timiș a reușit să obțină, în urma alegerilor locale din 9 iunie, 38 de primării față de 47 – cât câștigase în urmă cu patru ani. „Obiectivul Alianței electorale PSD PNL Timiș a fost atins”, spun liberalii.
Biroul Politic Județean al PNL Timiș s-a reunit vineri în prima ședință de după alegerile din 9 iunie a cărui scop a fost analizarea rezultatelor alegerilor. „Analiza BPJ a statuat faptul că obiectivul Alianței electorale PSD-PNL Timiș a fost atins: am câștigat funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș”, se arată într-un comunicat al PNL Timiș.
Vă reamintim, liberalii l-au înlăturat pe Alin Nica (fost președinte PNL Timiș, președinte în funcție al CJ Timiș) din partid și și-au anunțat susținerea pentru candidatul PSD – Alfred Simonis -, în cadrul alianței electorale, la conducerea administrației județene. Simonis a și câștigat alegerile.
De amintit este și faptul că în primăvară, PNL Timiș, prin liderii săi interimari, își anunța ca țintă pentru 9 iunie recâștigarea Primăriei Timișoara cu candidatul liberal Nicolae Robu.
Statistica de după alegeri spune în felul următor. Raportat la alegerile din 2020, PNL Timiș a pierdut președinția CJ Timiș, Primăria Lugoj și alte nouă primării. După alegerile din 9 iunie 2024, liberalii din Timiș au 38 de primari în județ, față de 47 în 2020. Între cele 42 de filiale PNL din țară, cea din Timiș se situează pe locul 35.
„Sarcina noastră a fost să câștigăm Consiliul Județean: președintele și majoritatea, iar asta s-a întâmplat. La Primăria Timișoara ne-am dorit să câștigăm, însă știam cu toții de la început că va fi greu. Biroul Politic Județean se va lărgi cu noi membri, primarii care au câștigat alegerile vor veni alături de noi în forul de conducere și ne propunem să deschidem cât mai mult partidul. Obiectivul nostru trebuie să fie legat de ceea ce alegătorii își doresc de la PNL. Aceasta trebuie să fie de acum prioritatea noastră și nu ne propunem să eliminăm pe nimeni, din contră.”, a declarat Vasile Blaga după încheierea ședinței Biroului Politic Județean al PNL Timiș întrunit vineri.
Singurul „eliminat” din partid a fost Dănuț Groza, primarul orașului Sânnicolau Mare. Groza a câștigat în 9 iunie al 5-lea mandat la Primăria Sânnicolau.
CITEȘTE ȘI: Primarul Dănuț Groza, exclus din PNL Timiș