Vaporașele revin pe Bega de Mărțișor

modificari in circulatia vaporaselor la timisoara

Transportul public de pe Canalul Bega își reia activitatea din 1 martie. Cele 7 vaporașe au andocat pe platforma special amenajată în depoul Dâmbovița în luna decembrie a anului trecut și au fost până acum în revizie tehnică.

Vaporașele destinate transportului public vor fi scoase la apă în 25 februarie, urmând să fie supuse testelor de rutină până în 1 martie, dată la care va fi reluat transportul public pe Bega, pe tronsonul navigabil stația Ardealul – stația Mihai Viteazul.

Din 4 martie se vor relua și cursele de agrement pe ruta stația Catedrala Mitropolitană – Ecluza Sânmihaiu Român și retur. Aceste curse se vor efectua doar sâmbătă și duminică, de la orele 12 și 17. Mai multe detalii despre traseu, stații și graficul de circulație sunt afișate în stațiile de pe Canalul Bega și pe site-ul oficial al STPT, la sesiunea Orare.

STPT anunță și că de la 1 martie va fi mărit și numărul bicicletelor din sistemul VeloTM, în cele 34 de stații special amenajate în Timișoara. Peste 300 de biciclete vor fi puse la dispoziția celor care doresc să le folosească ca alternativă de transport în Timișoara, după ce acestea au fost supuse reviziei tehnice, în cadrul atelierului din depoul Dâmbovița.

Începând cu aceeași dată, utilizatorii TroTM vor putea apela la serviciul de închiriere trotinete. Sunt disponibile aproape 100 de trotinete amplasate în cele 13 stații special amenajate.

Aproximativ 200.000 de pasageri s-au plimbat anul trecut cu ambarcațiunile pe Canalul Bega, în cele aproape 4.000 de curse regulate și de promenadă. De asemenea, dintre cei 26.000 de utilizatori înregistrați în sistemul TroTM, peste 16.000 au ales să se deplaseze cu cele peste 300 de biciclete puse la dispoziție, în 2022. Subsistemul de transport public TroTM are peste 11.000 de utilizatori care au folosit cele aproape 100 de trotinete de 23.000 de ori.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/