Vandali fără rușine! Foișorul din Ștrand, proaspăt renovat, și mobilierul stradal, proaspăt montat, vandalizate de lugojenii fără bun-simț

urme de picioare pe zid
1000x100 Cuib de vise 1000x100

Mobilierul stradal abia renovat în Lugoj „se bucură” deja de intervenția vandalilor. Urme de tălpi pe ziduri și mesaje scrijelite pe bănci sunt modurile în care unii locuitori înțeleg să aprecieze lucrările recent încheiate.

În primele luni ale acestui an, Asociația Culturală „Tu și Eu” făcea primii pași în implementarea proiectului „Poeme prin cartiere lugojene”. Prin intermediul acestuia se urmărea animarea cartierelor lugojene, prin diferite intervenții culturale și educaționale. În plus, membrii asociației au urmărit îmbunătățirea spațiului urban prin renovarea foișorului din Parcul Ștrandului și transformarea acestuia într-o locație unde să se poată organiza mici expoziții, ateliere, lansări de carte sau momente de teatru. Locația a primit o nouă înfățișare, voluntarii desfășurând acțiuni de curățenie, pereții au fost zugrăviți, băncuțele vopsite, foișorul fiind gata să fie inclus în circuitul cultural al urbei.

Din nefericire, la Lugoj orice minune ține doar câteva zile, astfel încât nu mică le-a fost mirarea membrilor Asociației Culturale Tu și Eu când au descoperit că unii cetățeni, lipsiți complet de cei șapte ani de acasă, nu dau doi bani pe munca și strădania voluntarilor care încearcă să aducă un suflu nou în oraș.

Mai exact, zilele trecute stâlpii foișorului, proaspăt zugrăviți, au fost vandalizați, pe suprafața lor apărând sfidător… urme de pantofi, semn că mai multe persoane nu au găsit altă activitate mai distractivă decât să strice munca unei întregi echipe.

banca mazgalita

STPT job 1000x200

Nici băncile noi montate pe falezele râului Timiș de la Lugoj nu au rezistat și au fost vandalizate. Persoane necunoscute, din motive la fel de neștiute, au decis să își lase amprenta asupra mobilierului stradal proaspăt instalat pe malurile râului ce străbate orașul.

Mesajele scrijelite pe băncile nou apărute în oraș sunt despre războiul din Ucraina, dar și despre fosta și respectiv actuala administrație a orașului.

Chiar dacă în ultima perioadă polițiștii locali au intensificat patrularea în zonele de interes din oraș, vandalii nu par impresionați de eforturile autorităților.

Gestul lor, la fel ca obiceiul unor lugojeni de a lăsa în urma lor numai gunoaie, este unul care naște întrebarea: mai există speranță pentru acest oraș?

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/