Incendiu de proporții, în această seară de 3 aprilie, la Caransebeș. Timp de aproape 3 ore s-au chinuit pompierii să stingă focul izbucnit la un vagon de la un tren dezafectat din stația CFR, care mai apoi s-a extins la toate cele 3 vagoane. Salvatorii s-au temut ca vântul să nu extindă focul și la clădirile din zona trenului tras pe o linie secundară.
Detașamentul de Pompieri a primit apelul la ora 20.15. S-a deplasat la fața locului cu trei autoutilitare, însă a constatat că incendiul se manifesta violent, astfel că un al patrulea echipaj de stingere a sosit la fața locului.
Trei vagoane de călători dezafectate au fost distruse. Nu s-au înregistrat victime, însă conform protocolului polițiștii de la criminalistică au deschis o anchetă.
Incendiul s-a propagat și la o construcție care se afla la circa 3 metri de vagoane. A ars și acoperișul acesteia, pe o suprafață de aproximativ 150 mp, fără a fi afectate încăperile.
Cauza exactă a incendiului nu se cunoaște încă, însă nu este exclus ca focul să fi fost pus intenționat. Amintim că nu demult, în 21 martie, patru vagoane au ars în Gara din Oravița, tot la o garnitură scoasă din circulație.
UPDATE, joi, ora 9
Incendiul a fost stins în jurul orei 23.15. În urma cercetărilor, pompierii au stabilit că, cel mai probabil, flăcările au izbucnit din cauza jocului copiilor cu flăcările.