Vaccinări la intrarea în piața de vechituri Mehala din Timișoara, în acest weekend

După ce weekendul trecut timișorenii au fost vaccinați împotriva noului coronavirus chiar la intrarea în piața Flavia, în acest sfârșit de săptămână se vor realiza imunizări lângă o altă piață de vechituri, Mehala.

Zoltan Nemeth, prefectul de Timiș, anunță că, în weekendul trecut, campania de vaccinare împotriva noului coronavirus desfășurată la intrarea în piața Flavia s-a bucurat de interes din partea timișorenilor. Astfel, au fost imunizate, pe parcursul a două zile, 93 de persoane.

În aceste condiții, Prefectura Timiș a decis să organizeze o campanie de imunizare și lângă piața de vechituri Mehala din Timișoara, în zilele de 10 și 11 iulie.

Încă înainte de derularea evenimentului (n.r. din piața Flavia) am primit întrebări despre posibilitatea de amplasare a unui astfel de spațiu și la piața Mehala. Am hotărât să ne gândim la această variantă doar după ce tragem concluziile primului eveniment. Așadar, în urma numărului de persoane doritoare să se vaccineze weekendul trecut, s-a hotărât amplasarea unui spațiu de vaccinare lângă piața Mehala în weekendul ce va urma, respectiv în zilele de 10 și 11 iulie”, a detaliat Zoltan Nemeth.

Echipa mobilă de vaccinare va fi poziționată în proximitatea magazinului Profi, pe strada Grigore Alexandrescu, în intervalul orar 10.00 – 17.00. Serurile folosite vor fi Pfizer și Johnson & Johnson și sunt disponibile oricui, fără programare, doar cu buletinul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/