Vacanță prelungită din cauza gerului! Peste 200 de copii din Caraș-Severin nu vor începe luni cursurile!

Inspectoratul Școlar al județului Caraș-Severin a decis ca peste 200 de copii, elevi și preșcolari, să stea și mâine acasă. Este vorba despre școli și grădinițe din zona de munte sau cu probleme în ceea ce privește infrastructura.

Un număr de 74 de elevi din Dognecea vor rămâne și mâine acasă, este vorba despre cei care studiază în Corpul B al școlii de acolo, alți 74 de elevi și preșcolari din Copăcele, 11 copii din Feneș care ar fi trebuit să ajungă la grădiniță și 10 elevi de gimnaziu din Cănicea au parte de o vacanță prelungită, din cauza condițiilor meteo nefavorabile și a gerului.

Deși Primăria Reșița a anunțat că în municipiu se țin cursurile, Inspectoratul Școlar Județean a decis ca cei 35 de elevi ai școlii primare și grădiniței din Secu să nu meargă nici ei la ore. În celelalte școli din Reșița, potrivit declarației primarului Ioan Popa, se vor deschide oficial cursurile. „TERMOSERV CET, societate a Primăriei Reșița responsabilă cu furnizarea căldurii în școli, a efectuat verificările necesare și totul funcționează în condiții optime. Drumurile sunt deszăpezite, așa cum ne-am obișnuit, prin urmare cursurile școlilor din Reșița se vor desfășura conform programului în săptămâna 9-13 ianuarie”, transmite biroul de presă al Primăriei Reșița.

Potrivit prof. Ion Moatăr, purtătorul de cuvânt al ISJ Caraș-Severin, decizia de a se întrerupe cursurile a fost luată chiar astăzi, în jurul orei 16.00, astfel că este puțin probabil ca și alte unități de învățământ să mai apară pe această listă a școlilor închise pentru luni, 9 ianuarie 2017.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/