Vacanța de vară. Alin Nica, la cățărat în Munții Nădragului

nădrag, timișul de munte

Președintele CJ Timiș și-a luat câteva zile libere ca să își petreacă vacanța alături de familie. În județ, Alin Nica a reușit să viziteze doar două obiective și a explicat motivul pentru care a preferat să nu înnopteze nicăieri. 

Alin Nica a vizitat doar două obiectiv turistice din județ, în această vară. Șeful CJT admite că a preferat să nu înnopteze în zonă.

„Din păcate n-am înnoptat nicăieri în vara aceasta în județul Timiș pentru că distanțele sunt atât de scurte încât e mai ușor să te întorci acasă seara. Dar obiective turistice am vizitat anul acesta, am fost la Pietroasa, la izvoarele Begăi, am fost la Nădrag, m-am cățărat pe munți, deci avem locuri frumoase pe care le putem vizita.”, a declarat Alin Nica.

La poalele Vârfului Padeș, la Nădrag, funcționează din 2018 și un parc de aventură, pe o suprafață de 3.000 mp.  Sunt amenajate șase trasee de diverse grade de dificultate, atât pentru adulți, cât și pentru copii, cu 64 de elemente suspendate: cățărători, traversări, platforme, săritoare și tiroliene.

Pasionații de aventură și natură mai au la dispoziție și alte obiective turistice în zonă, cum ar fi cascada Cornet aflată pe drumul care duce către fosta cabană Căpriorul și Vârful Padeș – cel mai înalt din Munții Poiana Ruscă. Apoi, chiar la intrarea dinspre Lugoj în Nădrag se poate face un popas în parcul „păzit de dinozauri, lei sau urși”.

Consiliul Județean Timiș are o platformă dedicată prin care vrea să atragă turiști în regiune, sub genericul „Visit Timiș”. Mai mult, în urmă cu doi ani, autoritățile județene au dezvoltat un brand turistic al județului și Banatului, cu scopul de a transforma zona într-o destinație favorită pentru pasionații de călătorii. Pilonii care susțin brandul, respectiv dinamismul județului Timiș, sunt: natura, trecutul istoric și prezentul cultural, experiențe de plăcere și timp liber, urban și business.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/