Uzina și combinatul reșițean, fruntea unei industrii în cădere

statistica caras severin
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Cele două ridică cifrele industriei județului însă deocamdată nu pot împiedica panta descendentă a acesteia.

Este o realitate cuprinsă în datele pe care Cătălin Hogea, directorul Direcției Județene de Statistică, le-a prezentat în ședința ținută vineri la Prefectura Caraș-Severin. Concret, statistica întocmită de instituția pe care o conduce arată că, anul trecut, volumul producției industriale înregistrată în județ a crescut cu 2,5% față de 2022 însă a fost cu 33% mai mică față de anul 2015.

În acest context, cifra de afaceri realizată de firmele cu profil industrial cu sediul în Caraș-Severin a crescut cu 3,5% în 2023 față de anul 2022, în condițiile ușoarei creșteri a volumului producției industriale între cei doi ani. Sunt cifre care ar putea da motive de optimism dacă realitatea nu ar sta exact invers. „Este o mică creștere față de 2022 dar aici încă ne ajută foarte multe ceea ce produc uzina și combinatul reșițean. În rest, în toate datele statistice, suntem într-o cădere continuă”, a spus Cătălin Hogea în concluzia solicitată de prefectul Ioan Dragomir.

promovare banner maxagro Muzeul TM

În anii următori, căderea ar putea fi dacă nu relansată măcar încetinită. Asta întrucât preluarea UCMR de către Hidroelectrica dă motive de optimism pentru viitor. Perspective optimiste sunt și la Oțelu Roșu, acolo unde redeschiderea combinatului ar putea aduce în anii următori câteva sute de locuri de muncă. Cum însă până atunci mai este, cei doi coloși de altădată continuă să tragă după ei industria din Caraș-Severin, sau ce-a mai rămas din ea.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/